Constantin CĂLIN
În „Observatorul” Antenei 1 sînt introduse, periodic, „Știri estivale”, cele mai multe cu caracter vădit publicitar. Se încearcă a se demonstra că toată lumea aflată pe litoral nu mai poate de plăcere. Penibilul începe însă cînd îi vezi pe fii și fiicele din popor cărora li se reproduc impresiile. „Cum e la mare?”, e întrebată o Ea, probabil, după accent, din imensa mahala a Bucureștiului. „E cul, e bine, e super; apa e caldă”. „Mă simt cul”, își descarcă în microfon aerul din bucile obrajilor și un puști umflățel cu nelipsita sticlă de „Prigat” (băutura acestei veri) în mînă. „E genial”, declară, la rîndul său, un tînăr abia coborît dintr-o „caracatiță” sau un railway. „Beton, extraordinar!”, completează el. Evident, toți aceștia și alții ejusdem farinae vorbesc cu vorbele altora, stereotip, mecanic. Maimuțăreala a cuprins toate vîrstele și toate categoriile sociale. Fără reacție intelectuală, reporterul care a cules aceste strălucitoare pepite de limbaj nu le-a cerut interlocutorilor săi, cum mă așteptam, să-și traducă exclamațiile. Cînd inși precum cei pe care i-am descris sumar mai sus răspund automatic, hodoronc-tronc, „Cul!”, nu-i deloc ofensator să fie întrebați imediat: „Adică?”, pentru a vedea dacă într-adevăr știu ce vorbesc. Dimpotrivă, ar fi greșit, cred, să deducem din siguranța cu care este rostit cutare cuvînt la modă (în cazul de față: cool) că-l și înțeleg. Eu am făcut o atare experiență cu niște Tarzani și am constatat că ezită sau nimeresc pe alăturea.
„Va fi un adevărat regal!” Cu aceste vorbe și-a deschis, sîmbăta trecută, Leonard Miron, emisiunea „O vară cu cîntec”, de la TVR1. DIntre animatori, el e, ca să zic așa, mai curățel: față delicată, gesturi decente, limbaj subțire, dar șprițat din cînd în cînd cu formule publicitare. Chiar dacă e încă deficitar la capitolul „sare”, cum totuși să nu-l crezi? Dar „regalul” promis n-a fost nici pentru ochi, nici pentru urechi. Au cîntat, pe ritmuri blues, Vama Veche, Las Vegas Band, Big Mamou, Night losers. Parodia „Sfîntul Petru” (sfîntul e „băiat bun”, căruia i se cere tutun etc), interpretată de Tudor Chirilă, mi s-a părut fără haz, ca și tot „teatrul” acestui actor- cîntăreț. Pentru a părea și mai „haios”, el a venit la concert cu o, chipurile, miresă furată (o tînără ștearsă și cumințică), al cărei preț l-a negociat îndelung. În intervalele dintre o formație și alta, s-a desfășurat unul din a-a-zisele „concursuri” (de nivel oligofren), de fapt o formă de mituire a „audienței”, cu întrebări faciale și răspunsurile de trei silabe, gen „Cine e cel care tocmai a fost prexentat?”. Culmea e că unii telespectatori (fie că vor neaparat să cîștige milionul, fie că vor să-și audă vocea la televizor) se reped fără a ști pentru ce au pus mîna pe telefon! Dacă mi-a plăcut ceva în emisiunea lui Leonard Miron, aceea a fost formația Night losers, cu „Shame, shame, shame” și „Dragostea e ca o rîie”, reluarea, într-o nouă formulă ritmică, a unui cîntec din epoca interbelică. Prea puțin însă pentru un veritabil „regal”!
Cel de-al patrulea spectacol din seria celor intitulate „Competiția” (Antena 1) a fost marcat de un incident mai rar întîlnit în emisiunile de acest tip, de obicei lejere: un dezacord fățiș, ireductibil, între animator (Dan Negru) și unul dintre invitații (cîntărețul Laurențiu Cazan). Aceta din urmă a criticat meniul unor astfel de emisiuni, în care, pentru a avea succes, „trebuie să te comporți ca un măscărici, nu ca un artist”. Întrucît unele din afirmațiile sale păreau a avea tentă politică și o bătaie undeva „mai sus”, Dan Negru, cel care a clocit această versiune estivală a „Academiei vedetelor”, s-a străduit, în toate felurile, din răsputeri, să-l întrerupă, să-l „acopere”, să-i ia microfonul, iar ca răzbunare, să-l șicaneze spunîndu-i că, cu toată cariera sa muzicală în străinătate, nu-i un Elton John, de vreme ce a concurat în preselecția națională pentru „Eurovision”, și alte drăgălășenii. Unele din „semeseurile” primite pe durata disputei erau, voalat sau direct, ostile lui Laurențiu Cazan (și, în general, „seniorilor”, echipă compusă în acea seară din Petre Geambașu, Daniela Gorfy, Doina Spătaru și cel pomenit mai sus), o dovadă că fanii lui Pepe, ai formației Candy și ai bătrînului circar Rică Răducanu (invitatul special al „juniorilor; ceilalți au avut-o pe Rodica Popescu Bitănescu) nu se uită la bani, cînd e nevoie să-și apere „valorile”. Pentru că televiziunile le dau cît pot să priceapă, sînt fericiți. Ceilalți trebuie să le suporte dictatura!
Cu cîteva luni în urmă, într-o reclamă Mc Donald’s apărea un tînăr famelic (cu o mutră cam de idiot), epuizat de șederea la coadă pentru o porție de nu-știu-ce ieftină, care la primirea ei nu putea spune altceva decît: „Uauu!”. Acum, o altă reclamă, la unul din șampoanele Nivea, pune față în față două prietene care nu s-au văzut de mai bine de patru săptămîni. Privindu-și cu uimire gazda, cea venită în vizită, exclamă: „Uau, te-ai vopsit recent?”. I se răspunde că nu, în schimb recent și-a cumpărat o rochie pe care se grăbește să i-o arate. Și mai încoace, într-o reclamă la berea Timișoreana, în care figurează și promisiunea obținerii unei case, se pot auzi, o dată cu pocnetul dopurilor, următoarele intejecții: „Iuhu! Uau Ha-ha!”. Așadar, trei reclame și de trei ori „Uau!”, care e o interjecție de import, explicabilă exclusiv prin mimetism. În limba română, mirarea, uimirea, surpriza, admirația sînt exprimate prin: „A, aa, au, ehe, ha, hei, ira, mă măre, oho, phi, ptiu, tii”. „Uau” nu se găsește nici în Iorgu Iordan (Limba română contemporană), nici în Gramatica Academiei. „Cool”, „O.K”, „Uau” și alte bîzdîgănii lingvistice arată cît de ușor adoptăm orice. În urmă cu două secole oftam turcește și grecește, am schimbat-o, prin „bonjuriști”, pe franțuzește, am ținut-o un timp și pe nemțește, am dat-o apoi pe rusește, acum ne-am slobozit la americănește, mîine, dacă China va deveni cea mai mare putere a lumii, o vom rupe pe chinezește. „Uau!” evocă, în fapt, o mentalitate, ca să nu zic o boală. Ca s-o combați nu-s de ajuns, știu bine, doar cîteva ironii. E nevoie să-i convingi pe cei ce vor să te asculte (căci cu ceilalți e curată pierdere de vreme) că în ea e ceva ridicol (dureros de ridicol), inautentic, afectat. Cum s-o fac? Poate că alții vor găsi soluții mai bune, eu am ales să divulg caricatura înlocuind în cîteva fraze și versuri din autori clasici interjecțiile propriu-zise cu neologicul „uau”. Efectul rămîne la aprecierea cititorilor cu simțul cvîntului: „Ah! e atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă” (Eminescu) – „Uau! e-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă; „Măă! al dracului rumân și jupînul nostru! (Caragiale) – „Uauuu! al dracului rumân și jupînul nostrul”; „Ochii? hai ce mai pereche” (Coșbuc) – „Ochii? Uau ce mai pereche”; „Ah, muiere cu suflet de bărbat zise balaurul” (Delavrancea) – „Uauu, muiere cu suflet de bărbat zise balaurul” Ei, merge? Nu, în afară de cazul că balaurul vine de peste Ocean!
Lasă un răspuns