Demers pentru canonizarea lui Eminescu

Cu mai putin de o luna inainte de data omagierii poetului nostru de suflet, Mihai Eminescu, am considerat necesar a readuce in actualitate si a propune spre dezbatere un demers, a carui realizare ne-ar onora pe toti iubitorii de neam, de adevar si de cultura. Este vorba de canonizarea lui Eminescu, demers initiat cu ceva timp in urma de poetul, eseistul si prozatorul de aleasa sensibilitate si noblete sufleteasca, Gheorghe Gavrila Copil. In urma cu un an, a mai existat un demers lansat de redactia unui alt cotidian, care solicita intregii bresle jurnalistice romanesti sa se mobilizeze pentru a afla adevarul asupra vietii si mortii Romanului Absolut, asa cum sublim il numea marele ginditor al neamului romanesc, Petre Tutea. Dovezile strinse ani de zile si puse cap la cap de renumiti medici si oameni de litere au demonstrat ca incepind cu 1883 si pina in 1889, poetul devine incomod prin activitatea sa gazetareasca, drept pentru care autoritatile de atunci, sprijinite din interiorul si din afara tarii, ii intrerup brusc activitatea si il interneaza pe acesta cu forta intr-un ospiciu, unde isi sfirseste zilele dupa indelungi chinuri indurate.

Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, opera sa politica este pusa la index, iar defaimarea sa, care a devenit politica de stat, nu a incetat nici astazi, cind i se fac rechizitorii si procese de intentie, fiind denigrat de toti cei care nu sint decit niste anti-romani. Cea mai buna dovada in sensul celor de mai sus este faptul ca demersul jurnalistic la care a apelat cotidianul respectiv nu a avut nici un ecou in rindul celor care trebuiau sa elucideze, pentru totdeauna, cazul Eminescu. Tocmai de aceea, consider in primul rind o datorie de onoare, a noastra, a moldovenilor, cei care l-am dat posteritatii pe unicul mare roman al natiei noastre, sa ne dam acordul pentru canonizarea lui Eminescu, despre al carui sfirsit martiric exista acum dovezi de netagaduit.

Pentru multi care se indoiesc si nu vad rostul unei astfel de propuneri, as dori sa le readuc aminte ca si marele domnitor Stefan cel Mare a fost trecut in rindul sfintilor, in anul 1992, iar Eminescu a fost si el la fel de aproape de Dumnezeu; a fost un crestin de cea mai autentica traire, care si-a iubit semenii si a supravetuit cu demnitate si credinta atit in fata greutatilor vietii, dar in special in timpul anilor de martirizare, fata de asasinii sai din umbra, sau vazuti, care i-au grabit voit moartea. Eminescu s-a jertfit pentru adevar, avind taria sfintilor si n-a urit pe nimeni, dar nici nu a renuntat la adevar. I.P.S Bartolomeu Valeriu Anania, teolog de marca, dar si poet, dramaturg si prozator, pornind de la afirmatia fundamentala a lui Eminescu, precum ca „Biserica Ortodoxa este maica spirituala a poporului roman”, considera ca religiozitatea eminesciana, trebuie cautata mai degraba in „sensibilitatea poetului”, in focarele sale lirice”, dar si in marturiile biografice, decit in gindirea sa teoretica si ca nu e cazul sa facem din Eminescu un „poet religios”, ci doar a decela prezenta factorului religios in viata si creatia sa.

Procesul de sfintire a lui Eminescu este unul de durata, dar chiar si asa sintem datori sa ni-l asumam si sa facem totul ca acesta sa se realizeze, pentru trezirea din amorteala, pentru renasterea spirituala a poporului roman. Eu unul, solidar cu adevaratii romani, voi continua demersul initiat de Gheoghe Gavrila Copil si voi declansa stringerea de semnaturi pentru canonizarea lui Eminescu, iar pentru aceasta propun pentru inceput spre dezbatere publica acest subiect, vital pentru existenta spirituala a poporului roman. Pentru ca asa cum afirma Gheorghe Gavrila Copil, „Adunarea de semnaturi este o modalitate de intelegere si solidarizare, prin Eminescu, intre romanii din marea familie a Neamului Romanesc, pentru care prezentul si viitorul depind in mod decisiv de capacitatea lui spirituala”. In speranta ca acest demers, in premiera pentru publicistica bacauana, va fi luat in serios si va fi urmat de toti romanii adevarati, astept semnalele dumneavoastra pozitive, pe adresa redactiei, careia ii multumesc inca o data, pentru posibilitatea publicarii acestor rinduri.