Mihai BUZNEA
Pentru a-și proteja interesele private, cultivatorii bulgari de cereale au hotărît să-și arunce grîul în Dunăre. Hrană pentru pești. În acest fel mențin prețul făinii și al pîinii evitînd falimentul, cred ei. Țăranul român e mai pragmatic: de ce să-l dea altuia pe daiboj? Ține grîul în pod, unde-l năpădesc gărgărițele și alte gîngănii făcîndu-l numai bun de ars, iarna, în sobe. Sau îl dau ca hrană la păsări și la animale, cu care, apoi, își încarcă masa a belșug. Chiar dacă sub formă de proteine, tot la gură ajunge pînă la urmă, nu? Necazul nu-l ocolește, însă, îl paște vara viitoare și la anul, cînd nu va mai avea cu ce să-și lucreze ogorul, să semene grîul și să-l culeagă.
Semnele crizei sînt aceleași, indiferent de anotimp. Angrosiștii noștri oferă bietului producător prețuri de batjocură, iar pe orășan îl costă tot mai mult felia de pîine, care mai că tinde să devină articol de lux. De ani buni, băcăuanul mănîncă cea mai scumpă pîine din țară, cu toate că județul se află printre cultivatorii importanți de grîu. Parcă nefiind de-ajuns, principalul furnizor de produse de panificație, Pambac, și-a făcut cunoscută intenția de a mai umbla pe la preț, rotujindu-l cu cîteva bune procente. Acum tocmai se culege pîinea nouă, mai săracă din cauza suprafețelor cultivate în scădere accentuată, dar și a secetei care ne-a măcinat speranțele tocmai cînd nevoia de apă era crucială. „Murim de foame între două pîini”, se tem oamenii, cea veche e pe sponci, terminată sau ascunsă, cea nouă – pusă la index. Țăranul – la mijloc. Orășeanul – deoparte. În timp ce pămîntul se sufocă sub asediul scaieților, iar guvernanții îi tot dau cu asigurările că avem pîine cu îndestulare. Or avea, nu zic. Ei. Nu amărășteanul. Vorba ceea: eu mănînc, tu te saturi.
Cred, și nu sînt singurul, că politica pîinii ar trebui să fie programul politic al fiecărui guvernant, indiferent de culoare. De altfel, ce poate fi mai clar decît sloganul, concentrat în doar trei cuvinte: Pîine și Circ? De circ avem parte pe săturate. Doar pîinea e pe sponci. Cercetări de dată recentă întreprinse de instituții specializate ale Uniunii Europene au ajuns la concluzia că în timp ce neamțul își umple burta cu carne preparată în toate felurile, românul își umflă burdihanul cu pîine și buruieni. Vara. Iarna, trece la rînd mămăliga. Pentru variație gastronomică? Nicidecum, pentru completare! Respectivul verdict oficializat îmi sîcîie, de-atunci, creierul: cum de te poți sătura dacă vezi Parisul prin felia de franzelă? Și încă un motiv îmi induce semne de neliniște: Bărăganul nostru e megieș cu Dunărea, se oglindește în ea, iar țăranul e om și el, știe să imite. Tare mi-e teamă să nu ia pilda bulgarului, hrănind peștii fluviului cu grîul românesc! Pînă s-ajungă la el subvenția promisă, dusă-i pîinea! Un cîștig tot ar putea fi pentru lipovenii din Deltă: pești mai mulți și mai grași; conform legii transformării masei, în natură (și societate- n.n) nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Poftă bună!
Lasă un răspuns