• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Centrul Bacăului, în pericol în cazul unui cutremur

Centrul Bacăului, în pericol în cazul unui cutremur

Ziarul de Bacau 10 august 2002 Lasă un comentariu

LikeShare

Zona centrală a municipiului Bacău ar rămîne fără blocuri, în cazul unui cutremur cu magnitudine de peste șapte grada pe scara Richter. În centru există opt imobile care au fost încadrate în gradul unu de risc seismic și care au nevoie rapidă de consolidare. Numai că blocurile sînt locuite, în marea lor majoritate, de pensionari, care nu dispun de fondurile necesare demarării lucrărilor. O soluție ar exista: fondurile venite de la Ministerul Lucrărilor Publice, dar, pînă acum, nici un dosar nu a fost finalizat. Consolidarea impune părăsirea temporară a apartamentelor și locatarii se tem că, odată ieșiți din case, vor rămîne fără locuință, ceea ce îngreunează mult demersurile. În fază înaintată se află un singur dosar, al unui bloc central, dar și aici mai este cale lungă pînă la execuție. Peste 200 de blocuri din municipiul Bacău au fost afectate de cutremurele din anii precedenți și au fost încadrate ca imobile cu risc seismic. În ciuda nenumăratelor avertismente, proprietarii nu se îndură să treacă la consolidare.

La sediul Primăriei Bacău a avut loc ieri deschiderea de oferte pentru desemnarea executantului „Proiectului de lucrări de consolidare la blocul de locuințe numărul 11 de pe strada Mărășești”. Blocul acesta este celebru în oraș prin faptul că prezintă cel mai ridicat grad de risc seismic. Timp de cîțiva ani, Executivul local a încercat să convingă locatarii imobilului de oportunitatea consolidării, mai ales că mare parte din costurile lucrării ar urma să fie asigurate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (MLPTL). Pînă la urmă, toți locatarii au depus la Primărie declarații notariale prin care își exprimă acordul pentru demararea lucrărilor. Pentru consolidări, deja s-au făcut studiile de prefezabilitate și fezabilitate.

La deschiderea de oferte a participat ieri și președintele Asociației de locatari nr.13, Toader Tincu. Și-au depus dosare doar două dintre cele cinci firme solicitate, General Proiect și Vanel, iar cîștigătorul va fi desemnat pînă la 15 august. Întocmirea proiectului va costa 180 de milioane de lei și va fi prezentat Primăriei în cel mult 30 de zile de la desemnarea proiectantului. Directorul general al Primăriei, Ion Butucaru a declarat că „important e că locatarii și-au dat acordul, iar noi vom continua formalitățile în procedură de urgență”. Butucaru a adăugat că, din păcate, este foarte probabil ca anul acesta să nu poată fi demarate lucrările. Prețul consolidării se va cunoaște abia după întocmirea proiectului.

Blocul 11 nu este singurul cu risc seismic ridicat. Încă din 1991, fostul Institut de Proiectări a realizat un șir de expertize pe această temă, rezultînd că mai multe imobile, printre care blocurile 4, 7, 9, 10 și 12 de pe strada Mărășești prezintă gradul întîi de risc seismic, ca și blocul 78 de pe strada Mihai Eminescu. Inginerul Vasile Gugu, inspector-șef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcții, spune că zvonurile privind un iminent cutremur nu ar trebui să-i îngrijoreze pe locatarii acestor imobile, argumentînd că „dacă la seismele din 1977, 1986 și 1990 nu s-a întîmplat nimic, nici acum nu este riscul să cadă blocul peste oameni”. Gugu precizează că situații mai grave ar prezenta clădirile cu risc seismic zero. (Florin POPESCU)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Oficiali ai Ambasadei Italiei, la Consiliul Județean. Președinta Breahnă-Pravăț, întrevedere cu ambasadorul Durante Mangoni și cu Federico Mozzi, șeful Biroului Economic

Tutorialele Cutia Bebelușului, un ajutor esențial pentru gravide și mame

Caracteristicile indispensabile ale unei triciclete pentru copilul tău!

FOTO! Un cățel căzut într-o fântână, salvat de pompierii băcăuani

Dezvăluiri incendiare din dosarul de la Căminul de bătrâni. Diaconu le cumpăra poșete Cavalli și Ferragamo, de 3.000 de euro, directoarei Dimofte si Dianei Ilie, pentru că „au fost cuminți”

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Marian la Dezvăluiri incendiare din dosarul de la Căminul de bătrâni. Diaconu le cumpăra poșete Cavalli și Ferragamo, de 3.000 de euro, directoarei Dimofte si Dianei Ilie, pentru că „au fost cuminți”
  • Marian la Dezvăluiri incendiare din dosarul de la Căminul de bătrâni. Diaconu le cumpăra poșete Cavalli și Ferragamo, de 3.000 de euro, directoarei Dimofte si Dianei Ilie, pentru că „au fost cuminți”
  • Anais Broboadă Leuștean la Oficiali ai Ambasadei Italiei, la Consiliul Județean. Președinta Breahnă-Pravăț, întrevedere cu ambasadorul Durante Mangoni și cu Federico Mozzi, șeful Biroului Economic
  • Ion zala la Dezvăluiri incendiare din dosarul de la Căminul de bătrâni. Diaconu le cumpăra poșete Cavalli și Ferragamo, de 3.000 de euro, directoarei Dimofte si Dianei Ilie, pentru că „au fost cuminți”
  • Ionel Carutasu la Dezvăluiri incendiare din dosarul de la Căminul de bătrâni. Diaconu le cumpăra poșete Cavalli și Ferragamo, de 3.000 de euro, directoarei Dimofte si Dianei Ilie, pentru că „au fost cuminți”

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău