Adriana Comănici, o talentată adolescentă din Bacău, a vizitat în Antalya după ce a cîștigat un concurs cultural organizat de Consiliul Europei. Adriana spune acum, la întoarcere, că a petrecut în Antalya cîteva zile de vis. Ea a început să picteze de mulți ani, iar profesoara ei de la Palatul Copiilor i-a trimis o lucrare la Concursul european de arte plastice și literatură, organizat de Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European și Fundația Cultural Europeană. Din sute de participanți, doi români s-au detașat: Adriana Comănici, la secțiunea arte plastice, și Bogdan Gărgăriță din București, la literatură.
„Toți participanții au tras la sorți țara unde aveau să plece. Eu m-am ales cu Antalya, și Bogdan la fel. A fost peste imaginația mea. Eram limitată doar de spusele celorlați, că e foarte frumos și că o să-mi placă, însă nu mă așteptam la ceva chiar atît de interesant. Orașul de un milion de locuitori, străvechea Attaleia, întemeiată în anul 158 înainte de Hristos, a devenit o stațiune favorită pentru mulți europeni, poate și datorită portului uimitor, plin de iahturi. Cele mai fantastice sînt însă ruinele grecești și romane, care răman impresionante chiar și pentru cei care au vizitat Grecia și Italia”, spune Adriana.
Cum ați fost primiți ?
– La aeroport am fost așteptați de unul dintre lideri și de reprezentanți ai Ungariei, și încă de cum am pus piciorul pe pămînt turcesc, ne-a izbit priveliștea palmierilor. N-am văzut atîția plopi la noi cîți palmieri am văzut la ei. Și din avion am admirat multitudinea serelor. Totul a început cu „Application Hotel of Antalya Antalian – Hotel Management”, hotelul la care am fost cazați, și pînă a doua zi am avut timp liber să ne cunoaștem. Am stat în cameră cu o turcoică și o portugheză. Nu prea m-am putut înțelege cu turcoaica pentru că nu știa deloc engleză, dar pînă la sfîrșitul taberei a învățat ceva engleză și am putut comunica binișor.
Prima zi oficială a început cu o conferință unde fiecare s-a autoprezentat și a ascultat un mic rezumat a ceea ce urma să facem. Apoi a început distracția. Am vizitat vechiul oraș, i-am vizitat pe guvernatorul și primarul Antalyei, am fost la muzeul arheologic, la cascada Kurșunlu, unde am călărit cămile, apoi Aspendos, orașul care are unul dintre cele mai frumoase amfiteatre romane din lume.
În ce a constat activitatea zilnică, inclusă în programul taberei?
– Au fost lucruri foarte serioase: discuții libere pe teme diverse, cum ar fi „Cum putem stabili o cultură europenă comună, avînd în vedere unicitatea fiecărei țări” sau „Ce ne împiedică să avem o societate perfectă?”, „Importanța vieții și drepturilor omului”.
Zilnic, cîte jumătate de oră, se desfășura așa-numitul „Free groups”, unde fiecare își spunea opinia despre ce s-a întîmplat în ziua rspectivă sau ce ar dori să facă în timpul liber. În funcție de sugestiile noastre, organizatorii încercau să facă totul pe placul tuturor. Activitățile pricipale au fost atelierele. Erau trei: revista taberei, cu un jurnal de călătorie cu picanterii și presărat cu fotografii, desene și caricaturi, unul de dansuri, iar altul care s-a ocupat cu realizarea unui poster.
Eu am lucrat la revistă, însă nu am apucat să văd rezultatele finale la nici unul din ateliere, pentru că eu și Bogdan a trebuit să plecăm cu o zi mai devreme.
Ce ți-a plăcut în mod special?
– Unul dintre cele mai frumoase momente a fost „Noapte Europenă”, cînd fiecare și-a prezentat țara. Am fost inspirată cînd am plceta din țară pentru că am luat cu mine un costum popular romînesc, iar colegul meu avea Agurida, albumul Loredanei Groza. M-am îmbrăcat în costumul național, i-am delectat cu muzica românească, însă au fost mult mai încîntați de cîteva piese ale trupei „Paraziții” decît de Agurida. Pînă la urmă ne-am descurcat și chiar am fost impresionată de numărul mare de străini care și-au arătat interesul pentru a vizita România. Punctul culminat a fost excursia pe mare cu vasul turcesc de croazieră. Închipuiți-vă , nu știu dacă puteți, că plutiți pe Marea Mediterană, faceți plajă pe vaporaș și admirați Munții Taurus, care abia se întrezăresc prin ceață. La un moment dat am ajuns la o stîncă care răsare din apă, am sărit din vaporaș, și am înotat prin peșterile de sub apă, săpate în stîncă. A fost superb.
Am mai fost și în bazarul turcesc, unde am văzut ce înseamnă cu adevărat ospitalitatea și amabilitatea turcească, care comparativ cu cea românească este net superioară. Vînzătorul își răscolește singur marfa, îți arată ce are mai bun, nu ca la noi, unde ești privit urît imediat ce începi să cauți de unul singur ceea ce dorești. Chiar dacă nu cumperi nimic, te poftește și altă dată, cu zîmbetul pe buze. Dacă te-ai decis să cumperi ceva, după ce negociezi prețul, ești servit cu ceai turcesc sau cafea, care e gratuit. Am aflat că pe lîngă Hagi și Lucescu, turcii mai știu șă spună și „Ce faci?” în românește.
Mi-a plăcut și plaja de la Side, unde am înțeles de ce legenda spune că văzînd superba plajă, însăși Cleopatra a hotărît să se scalde.
Cu ce impresie ai rămas despre Turcia?
– Mi-am dat seama că am greșit mult cînd am avut rețineri în privința acestei călătorii. Numai gîndul că merg în Turcia mi se părea prea puțin încîntător. Însă oricine are un sentiment inedit la auzul chemării la rugăciune. În toată țara, la acea oră se aude același cîntec al muezinului. Primul lucru obsedant pe care l-am întîlnit a fost imaginea fostului președinte Ataturk, iar al doilea lucru au fost mărgelele albastre specifice lor, care te feresc de deochi.
Mi-am schimbat ideile preconcepute despre această țară, și chiar dacă am vizitat foarte puțin din ceea ce înseamnă Turcia,
am realizat că nu e doar Istanbul și partidul kurzilor. M-am bucurat că am ocazia să cunosc persoane interesante și să învăț cîte ceva despre fiecare cultură, țară, religie și obiceiuri. Organizarea a fost impecabilă pînă la cel mai mic detaliu, și totul foarte bine structurat. Vă spun sincer, dacă aveți ocazia să vedeți litoralul turcesc, nu ezitați, căci merită! (Roxana Șmil, Constantin Gherasim)
Lasă un răspuns