Salariații Spitalului Municipal Onești au scăpat, cel puțin deocamdată, de teama că ar putea rămîne fără loc de muncă. Reducerea numărului de paturi din unitate, impusă de normativele Ministerului Sănătății și Familiei, a dat naștere și unor zvonuri conform cărora, odată cu această măsură, vor fi disponibilizați și angajați ai spitalului. Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal a hotărît într-adevăr reducerea numărului de paturi, însă nu s-a pus problema renunțării la serviciile unei părți din personal. De la începutul lunii august a fost redus numărul de paturi de la 809 la 731. Măsura a fost luată pentru eficientizarea activității economice a spitalului, în urma controalelor efectuate de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate. Inițial s-a cerut o reducere mai mare a acestui număr, însă am reușit să renunțăm la numai 78 de paturi, ne-a declarat doctorul Mihail Noica, purtător de cuvînt al Spitalului Onești. Despre disponibilizări nici nu poate fi vorba în condițiile în care tot normativele Ministerului de Resort prevăd un număr mai mare de angajați la numărul de paturi rămase. „Conform Nomenclatorului Ministerului Sănătății și Familiei, ar mai fi nevoie de cadre la spitalul Onești. Pentru cele 731 de paturi noi avem 921 de salariați, dar normativele în vigoare ne-ar da dreptul la mai mulți. Din cauza subfinanțării vom funcționa însă cu același număr de salariați”, afirmă doctorul Noica. (Romeo SĂLBATECU)
Lasă un răspuns