Năcut în anul 1927 la Pîncești, județul Bacău, Luigi Ionescu a debutat pe scena muzicii ușoare românești în anul 1946. În anul 1951 a cîștigat un concurs în urma căruia a intrat ca membru în formația Savoy. S-a remarcat la Teatrul de revistă din București și a colaborat cu mari compozitori: Elly Roman, Temistocle Popa, Ion Vasilescu etc. A lansat șlagăre, fredonate ani la rînd de iubitorii muzicii românești: Lalele, Turtelele, Zorile, Iubito, Femeia, Te caut, E primăvăra în ianuarie. „În confruntarea cu timpul el este una din vocile care vor rămîne, a spus coregraful Teodor Druică, unul din cei care l-au cunoscut îndeaproape pe marele cîntăreț băcăuan.
Cine dintre noi nu-și mai amintește, măcar în prag de primăvară, chiar și pentru cîteva clipe, nemuritoarele versuri „Lalele, lalele, frumoasele mele lalele” ? Sînt parte dintr-o melodie pe care au cîntat-o generații întregi și care a încîntat sufletele tuturor iubitorilor de muzică ușoară românescă. Cu siguranță că cei trecuți de prima tinerețe, și nu numai ei, își amintesc de cîntărețul care a oferit lumii, prin geniul său artistic, un șlagăr ce a devenit nemuritor: „Lalele”, preluat în timp și de alți cîntăreți consacrați ai scenei românești. Grație unei voci inconfundabile și a unei figuri ce greu putea fi ștearsă îndeosebi din inimile româncelor din anii ’60, Luigi Ionescu și-a păstrat un loc al său în universul muzicii noaste ușoare.
Din păcate, prea puțini dintre băcăuani știu că el a fost fiu al acestor meleaguri. A plecat de la Pîncești în capitală, încrezător în propriile-i puteri, și, la doar 19 ani, a debutat ca o mare voce. „În confruntarea cu timpul, Luigi Ionescu este una dintre vocile care, fără nici un dubiu, vor dăinui multă vreme de acum încolo. Avea o voce baritonală, care impresiona de la prima audiție. Era unul din acei oameni care a excelat în muzică”, a spus Teodor Druică, coregraful „Plaiurilor Bistriței”, unul dintre apropiații cîntărețului.
Un alt pasionat al muzicii, Constantin Proboteanu, și el un cunoscător al marelui cîntăreț băcăuan, crede că „este cel mai bun cîntăreț de muzică ușoară din cîți au avut Bacăul. În cei 40 de ani de cînd trăiesc în sfera muzicii, n-am mai întîlnit o asemenea voce. Avea melodiii foarte frumoase”, a precizat Proboteanu. Pe lîngă acest dar al vocii de aur, Luigi Ionescu a rămas în memoria melomanilor și datorită figurii sale impozante. „Era un om înalt, un tip distins cum rar întîlneai. Era un cîntăreț frumos și ca prezență fizică”, și-a amintit Constantin Proboteanu. „Îmi amintesc de spectacolele susținute pe timpuri. Era jale în rîndul publicului, mai ales al celui de sex feminin. Parcă văd și acum scena de la Slănic Moldova, unde la final, după ce a terminat de cîntat, mi-a trebuit un ceas să-l pot da jos de pe scenă din cauza admiratoarelor, a povestit Teodor Druică. De fapt – a continuat el – Luigi Ionescu și Florin Piersic erau cei la care femeile dădeau năvală după fiecare spectacol”.
Anii au trecut, Luigi Ionescu a părăsit această lume, lăsînd însă un urmă amintirea unor melodii de neuitat. Celor care nu l-au ascultat niciodată le recomandăm să caute măcar un disc pentru a se lămuri asupra valorii sale ca și cîntăreț. Celor care l-au cunoscut și l-au apreciat le adresăm o întrebare simplă: n-ar fi bine ca Teatrul de Vară din Bacău să poarte numele celui mai iubit și mai apreciat cîntăreț de muzică ușoară din zonă, Luigi Ionescu? Asta și pentru autoritățile locale, în cazul în care n-au o propunere mai bună. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns