În predica pe care, așa cum e tradiția, a ținut-o în ziua de 11 august, a doua Duminică după Rusalii, Prea Fericitul Patriarh Teoctist a lansat un mesaj pentru strîngerea de ajutoare menite a fi trimise persoanelor sinstrate din localitățile afectate de inundațiile și furtunile din ultima săptămînă. Mesajul întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Române nu a avut pînă în acest moment nici un ecou în Episcopia Romanului. Așa după cum ne-a declarat unul dintre protopopii din zonă, care a cerut să-i fie păstrat anonimatul, ca să înceapă o campanie de colectare a bunurilor pentru sinistrați „este nevoie de o circulară pe care o emite Episcopul”. Cu alte cuvinte, pînă ce episcopul nu le va trimite reprezentanților bisericii din țară respectiva adresă, credincioșii dornici să facă donații vor trebui să trimită ajutoarele direct la București, la Patriarhie. Deși, firesc și creștinește, ar fi ca orice om cu suflet mare și pungă largă să poată veni în sprijinul celor aflați în nevoie, chiar și pe plan local. Mai ales că, în județul Bacău, de exemplu, sînt zeci de familii ale căror case au fost inundate sau, pur și simplu, luate de ape. Oamenii aceia au rămas doar cu hainele de pe ei și le-ar fi de mare folos un sprijin cît de mic, indiferent din partea cui ar veni el. Ajutoarea aproapelui aflat la necaz nu se face neapărat cu circulare de sus sau în baza unor dispoziții dispoziții ierarhice. (C.G.)
Bisericile din județ nu-i ajută pe sinistrați decît dacă au ordin de la episcop
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.