Nicoleta BLANARIU
Mass-media ne informează de cîtăva vreme că, în conformitate cu o decizie a Ministerului, în învățămînt nu vor mai fi angajați pentru activitate la catedră, suplinitori necalificați, nici cadre didactice care la concursul de titularizare au obținut note sub cinci. Normele rămase astfel neacoperite se preconizează a fi ocupate – prin cumul, plata cu ora sau printr-o altă modalitate stabilită de minister – de către cadrele didactice titulare. Motivul invocat? Scăderea alarmantă a calității actului de învățămînt, prin lipsa de profesionalism a unora dintre cei ce-l practică.
Indignarea perfecționistă și precipitarea justițiară a Ministerului – acum, după seria de greve din învățămînt, discutabil soluționate – ridică însă unele semne de întrebare.
Stăm în cumpănă dacă să credem au ba că invocatul criteriu al calității se află cu adevărat la originea respectivei decizii.
Înclinăm să spunem că acesta e pretextul, iar nu cauza. Nu o idealistă nostalgie a valorii a cauzat o asemenea decizie. Motivul e, după părerea noastră, mult mai pragmatic. Prin eliminarea suplinitorilor, scad simțitor numărul salariaților din învățămînt și, corespunzător, suma distribuită de la buget pentru remunerarea acestora. Pînă la decizia în discuție, un suplinitor calificat (licențiat în disciplina pe care o predă, dar netitular pe post) avea drepturi salariale egale cu cele ale oricărui titular. Eliminarea suplinitorilor constituie, evident, o sursă de economie, deoarece activitatea didactică prestată în Cumul sau Plata cu ora este mai prost
Retribuită decît cea inclusă în norma de titular. Mai mult, ea nu se plătește pe durata vacanțelor școlare, perioadă în care titularii sînt remunerați, dar numai pentru norma de bază, fără a se lua în calcul orele suplimentare ținute în decursul anului școlar. Într-o declarație de ultimă oră, Doamna Ministru lasă să se întrevadă posibilitatea ca orele suplimentare să fie plătite titularilor la același preț cu orele din norma lor de bază. Vom trăi și vom vedea…
Iată deci ecoul revendicărilor salariale formulate în cursul anului școlar trecut, de către greviștii din învățămînt.
Și aceasta nu e, probabil, totul. Mi-aș dori ca prin cele ce-am să spun, viitorul să mă dovedească profet mincinos. Oare nu se vor încerca măsuri mai aspre de economisire a resurselor bugetare? De pildă, prin includerea unei părți din orele neacoperite, în norma de bază a titularilor. Adică, prin mărirea numărului de ore din normă, ceea ce nu implică obligatoriu o creștere proporțională a salariului. Mai limpede spus, aceiași bani – și așa puțini – pe muncă mai multă. Se îndepărtează suplinitorii și se încearcă titularii care, vezi bine, vor trebui să se bucure că au totuși un loc de muncă. Unii cititori vor gîndi, poate, că față de vechea normă de 18 ore, nu e mare diferență.
Exprimată în timp la clasă, diferența – adevărat – nu e mare.
Dar în spatele prezenței sale la catedră, un cadru didactic ascunde una, două trei sau chiar mai multe ore de studiu acasă sau în bibliotecă, pentru o singură lecție. Ca să nu mai vorbim de vrafurile de lucrări care, tot în afara programului de clasă, îi încearcă ochii și răbdarea. La acestea se adaugă un incovenient major: prețul tot mai pipărat al surselor de documentare: cărți, publicații de specialitate, materiale didactice și științifice pe suport audio-video, precum și alte instrumente de lucru. Toate acestea pentru un salariu care, în medie, se învîrte pentru învățămîntul mediu, în jurul a 2.300.000- 2.500.000 lei, dar care pentru debutanți, nu îndrăznește să treacă pragul peste 1.800.000 lei. În învățămîntul superior, părul albit al unui cadru didactic cu titlul de profesor universitar doctor, munca lui de o viață – doctoratul, cursurile ținute, articolele și cărțile publicitare, comunicările științifice prezentate în țară sau în străinătate – se apreciază la nu mai mult de 5-6 milioane. Foștii săi studenți, cu măcar vreo 20 de ani mai tineri, pot astfel cîștiga, dacă lucrează în domenii considerate de vîrf sau de importanță strategică, în regii sau posturi de conducere, cam tot atît cît venerabilul lor profesor după o viață de trudă. Se poate obiecta că mai junii discipoli activează „în producție”. Dar pentru a fi apți de acel loc de muncă, cineva i-a pregătit. Nimeni altcineva decît cadrele didactice. „No comment”.
Aflăm tot din presă că Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) din Bacău s-a „alarmat”, fiindcă dascălii nu-și declară cîștigurile obținute din meditații în particular.
Perioada meditațiilor este „de cel puțin 8 luni pe an” și, de pe urma ședințelor săptămînale, „cu cîte 5 elevi în medie” – transcriem conștiincios socoteala oficială – „rezultă un venit de circa 5 milioane de lei lunar”, adică „peste 40 milioane de lei Anual (s.n.) numai din această activitate”. Personal, pot declara că mă „alarmează” judecata părtinitoare a celor de la DGFP. Avînd în vedere că în diverse posturi de conducere, de pildă, există persoane care într-o Lună, cîștigă cît un profesor, din meditații, într-un An, considerăm că DGFP are toate motivele să revină la sentimente mai bune față de tagma dăscălească, încetînd s-o mai fileze ca pe o bandă de evazioniști certați cu legea: numărul real al profesorilor care dau lecții în particular nu este cel deocamdată înregistrat în scriptele oficiale, „numărul lor fiind cu siguranță mult mai mare. Probabil cu ocazia verificării vor fi depistate și alte cazuri” – declară purtătorul de cuvînt DGFP.
Dacă veniturile obținute de profesori din meditații sînt „evaziune fiscală”, atunci – vorba unui prieten – „salariile din învățămînt sînt o batjocură legală”.
Lasă un răspuns