Procurorii de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Onești au dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Daniel Antonoaie, fost director Resurse Umane la SC Rafo SA Onești. Daniel Antonoaie a fost implicat în dosarul „angajării pe dolari” în care principalul acuzat este Geta Rotaru, fosta lui secretară, arestată de procurorii de la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Județean Bacău. Ea este acuzată că a pretins și a primit bani pentru angajări în rafinărie, și pentru că a falsificat semnăturile directorilor Rafo pe documentele de angajare. Fostul ei șef, Daniel Antonoaie, a fost, la rîndul lui, acuzat de neglijența în serviciu dar, în urma anchetei efectuate de procurorii oneșteni, s-a stabilit că este nevinovat. Daniel Antonoaie, care între timp s-a pensionat, va fi citat ca martor în procesul Getei Rotaru. (Cristian BIBIRE)
Fostul director de la Rafo, Daniel Antonoaie, a fost scos de sub urmărire penală
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.