Dintr-un condei

Pîine pentru toți

O pîine mîncăm! „Dă-ne, Doamne, pîinea noastră cea de toate zilele…”. Albă sau neagră, nu contează. Important e să fie, muncești sau nu, o meriți sau o capeți, ți-o iei singur ori aștepți să-ți cadă „pară mălăiață”. Nu pentru o pîine trăim? Exist, deci trebuie s-o am! Visul nostru obsedant: o pîine cît mai mare pentru fiecare. Prinț și cerșetor. Miliardar și șomer. În numele ei se face totul. E legea supremă.

S-au înmulțit cuptoarele pentru pîine precum ciupercile după ploaie. Semn de mare belșug. Vrei să-ți pui o afacere pe roate, deschide o brutărie. Într-o casă veche, într-un coteț, o baracă sau un grajd. Cît mai dosnice, să nu te vadă cine nu trebuie. Treaba merge repede și cu profit imediat. O balie pentru frămîntat, făină din piață, de la peizani, sare românească, drojdie turcească și apă de la robinet. Rețete sigure. Se coace pîinea, dospesc cîștigurile, la care s-au dedulcit deopotrivă autohtoni, dar și italieni, turci și alte nații. E loc pentru fiecare. Și flămînzi sînt. Nu contează cum se face, ci cîtă se face. Vorba ceea: ce-are-a face coada vacii, are-a face țîța ei! Calicii și boschetarii se simt atrași ca de-un magnet de cuptoarele cu pricina. Promisiuni de frupt. De miros îmbietor cad la pămînt ca trăsniți (vezi foto) și nu se mai pun în picioare pînă nu le adie pe la nas aromele provocatoare și dătătoare de speranță ale pîinii calde, supremul deliciu. Arătați-mi un singur muritor care să spună că s-a săturat de pîine și-l mănînc ca pe-un covrig împletit, garnisit cu sare și semințe se susai. Umblă zvon neliniștitor cum că cei de la Protecție (a consumatorului) au pus gînd rău brutarilor-amatori și cuptoarelor încropite, în care curățenie nu prea e și unde dospește primejdie de boli. Cică le-ar închide. Spaimă printre boschetari: ne ia pîinea de la gură! Să nu cazi lat de necaz? (Mihai BUZNEA)