Demasificarea învățămîntului
Notele ce urmează mi-au fost sugerate de sesiunea în curs de desfășurare a examenului de bacalaureat, august 2002, care s-a declanșat, așa cum ne-am obișnuit, cu proba de limba și literatura română oral.
Felul cum s-au organizat centrele și comisiile de examen arată că M.E.C. și-a dat interesul ca examenele să se desfășoare în condiții optime pe tot cuprinsul țării. Cine citește zilele acestea ziarele (nu numai locale) află amănunte (unele, ce-i drept picante, gen „Profii au fost de zahăr, chiar dacă și-au străpezit dinții cu noi”) nu tocmai măgulitoare despre pregătirea candidaților din această sesiune. Este vorba de faptul că rezultatele sînt ca în sesiunea din iulie- iunie, că unii au luat note mai mici acum decît în precedenta sesiune, în fine că 40 % din cei picați nu s-au prezentat etc, etc. În principiu, în acestă sesiune s-au prezentat foștii corigenți, ceea ce înseamnă din start un scăzut nivel; s-au înscris puțini din cei picați în iunie-iulie, ceea ce iarăși sporește lista potențialilor „slabi”, să nu-i uităm nici pe cei care vin din sesiunile nepromovate ale anilor anteriori, la care se adaugă seraliștii și fără frecvența. Ținînd seama de aceste categorii de candidați, este evident că nu pot fi emise pretenții de calitate, chiar dacă aflăm că s-au dat (luat) și note de 8 și 9. Pe de altă parte, este prematur să ne pronunțăm asupra calității rezultatelor acestei sesiuni, deoarece este doar prima probă și s-ar putea ca celelate să ne contrazică.
Să nu uităm însă că la noi rezultatele se măsoară în procente. Sînt proaspete încă în memorie comentariile asupra precedentei sesiuni. Printre rînduri se zărea strălucirea zîmbetelor triumfătoare cînd se arată procentajul de peste 85 % de promovați. Iar după analiza atentă a contestațiilor, autoritățile școlare erau cuprinse de euforie arătînd că reușiții au mai adus un spor de aproape două procente. Încă o dată se dovedește că statistic poți dovedi orice.
Nu trebuie să ne descurcăm așa lesne. Sîntem încă la începutul reformei. În Legea învățămîntului, formulare dătătoare de mari speranțe slujitorilor școlii. Vom vedea că a rămas o sintagmă și atît. Dacă bunul nostru cititor va înțelege că cei 10-12 ani ne-am făcut că facem reformă în învățămînt, să-nțeleagă pe răspunderea lui. După părerea noastră, reforma trebuia începută cu ceea ce împovăra cel mai mult sistemul de învățămînt: masificarea, da, masificarea promovată de regimul abolit (sau aproape) și care rezulta dintr-o concepție colectivistă. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit început cu demasificarea învățămîntului liceal, în primul rînd. Cînd asupra adolescentului – absolvent al gimaziului – fără maturitate și discernămînt, decît în mică sau foarte mică măsură se aplică ideea intrării după o „selecție” propusă de notele din școala generală și de la Capacitate, rezultatele nu pot fi pozitive decît în mică măsură. Oricît de obiectivă ar fi repartiția computerizată a gimnaziștilor în liceu, aceasta nu înseamnă competiție, adică selecție. Ne întrebăm cu bună credință, cîți elevi vin în liceu animați de ambiție sau avînd vocație și pasiune, înclinație spre munca intelectuală? Toate acestea înseamnă un șir întreg de renunțări, muncă intensă și continuă, o nestăvilită sete de cunoaștere și cred că nu în cele din urmă pasiunea cititului. De aceea nu putem trece cu ușurință peste lipsa, uneori totală, de interes pentru învățătură, pentru ceea ce numim curent muncă intelectuală. În popor se vorbește despre „tragerea de inimă”. Se întreabă autoritățile școlare cîți (cît la sută) elevi au această tragere de inimă, cîți gîndesc la școală ca la o instituție sacră, în care intră cu smerenie și inocență?
Mai sînt cauzele, deloc puține, de ordin social, pe care guvernanții le cunosc la fel de bine ca noi și pentru care ar trebui să ia măsuri severe și urgente pînă nu-i prea tîrziu.
Cît despre rezultatele la examenul în discuție, cred că procentajul firesc de promovare, cel puțin pentru actuala structură organizatorică a învățămîntului liceal, ar trebui să fie de maximum 40 % anual. Așa stînd lucrurile, se va dovedi cît de important este învățămîntul pentru progresul țării și cum se vor înlătura situațiile jenante ca cele scoase la iveală de concursul pentru ocuparea catedrelor vacante. (Valeriu Traian)
Lasă un răspuns