Bani europeni pentru alimentarea cu apă a Bacăului

Redacția Ziarul de Bacău

• aducțiunea de la Valea uzului va costa 54 de milioane de Euro

„Valea Uzului II” este denumirea sub care va fi cunoscut de acum proiectul privind alimentarea cu apă a municipiului Bacău prin aducțiunea de la Cărăboaia. Studiul de fezabilitate privind aducțiunea de apă de la Valea Uzului a fost predat la sfîrșitul săptămînii trecute de reprezentații firmei SCE din Franța, cu aproape două săptămîni înainte de termenul inclus în contract în vederea finalizării. „Este un proiect complet și bine realizat. Valoarea totală a investiției se ridică la 54 de milioane de euro. Proiectul va fi prezentat în octombrie la Bruxelles în vederea obținerii unei finanțări din partea Uniunii Europene”, a precizat Adrian Craiovan, directorul RAGC Bacău.

Pînă în urmă cu cîteva luni, aducțiunea de la Bîtca Doamnei era luată în calcul de către firma bucureșteană Aqua Proiect, firma care a realizat un prim studiu de fezabilitate în vederea asigurării resurselor de apă necesare în municipiul Bacău pentru un program de furnizare a apei potabile non-stop. Însă costurile cu mult prea mari care ar fi fost necesare pentru punerea în aplicare a acestui proiect, i-au determinat pe specialiști să se reorienteze către o altă o altă sursă de alimentare cu apă. „Am știut încă din primele săptămîni în care am început acest studiu că varianta Bîtca Doamnei nu este una viabilă. Condițiile prezente în momentul în care Aqua Proiect a început acest studiu nu mai sînt valabile acum. Apa de la Poiana Uzului este de foarte bună calitate, constantă pe toată durata anului, are debite disponibile constante, păstrarea și protecția sînt asigurate în mod natural și prezintă o vulnerabilitate foarte redusă, spre deosebire de Bîtca Doameni, unde calitatea apei este puternic influențată de locuințele care au început să se ridice în jurul lacului”, a precizat Alban Mille, reprezentatul legal al firmei SCE din Franța. Adrian Craiovan a mai precizat că în forma finală, proiectul ce va fi înainta la Bruxelles în vederea obținerii unei finanțări din partea UE, va cuprinde și un studiu privind îmbunătățirea rețelelor de alimentare cu apă, de canalizare și a epurării apelor uzate din municipiul Bacău. „Acest din urmă proiect a fost deja prezentat în vederea obținerii unor finanțări din credite ISPA. Proiectul cuprinde retehnologizarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Bacău, schimbarea liniilor tehnologice pe flux, la nivelul celor existente la această oră în Occident, dotarea cu utilaje performante, fiabile și cu randament crescut și eliminarea din procesul tehnologic a nămolului de pe patul de uscare, prin dotarea cu centrifuge. Totodată, vor fi executate o serie de trepte biologice de epurare a apelor uzate, o treaptă terțiară de eliminare a unor compuși care poluează în prezent mediul și vor fi înlocuiți 12 km de conducte de canalizare uzate”, a mai precizat Adrian Craiovan.

În condițiile în care proiectul privind asigurarea alimentării cu apă a municipiului Bacău din aducțiunea de la Poiana Uzului și asigurarea epurării apelor uzalte din muncipiul Bacău va fi acceptat, 50 pînă la 70 de procente din valorarea investiției vor putea fi asigurate prin cofinanțare de către UE, urmînd ca restul cheltuielilor să fie asigurate de către RAGC din credite externe garantate de către Consiliul Local Bacău sau Guvernul României, în funcție de valoarea împrumutului. (E.SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.