Noul serviciu oferit de compania națională de telefonie poate să vă lase ușor fără banii dumneavoastră. Cu ajutorul unor șmecheri dispuși să profite de necunoașterea cumpărătorilor, azi dați banii pe cartelă și mîine-poimîine vă pomeniți că nu mai aveți nici un ban în contul ei. Ceea ce nu se putea întîmpla în cazul cartelelor telefonice obișnuite. Nu putem aprecia din start rata unei asemenea noi forme de infracționalitate, dar e bine să știm cum procedează infractorii, ca să ne putem apăra. Oricum, noile cartele sînt printre cele mai scumpe oferite pentru telefonia fixă, prin urmare paguba pierderii lor este corespunzător mai mare.
Oferta spune că puteți suna de la orice telefon privat cu „selecție ton” sau de la posturile publice. Privind mai de aproape, constatăm că un număr de abonați telefonici mai au încă vechile telefoane cu disc rotativ care nu formează numerele cu tonuri, ci cu pulsuri. Dacă prietenii dumneavoastră au asemenea telefoane, noul card vă este inutil. Rămîn în discuție posturile publice. De acolo puteți suna cu noul card, dar este mai comodă banala cartelă telefonică obișnuită. De ce? Iată! Evrikar-dul vă forțează să formați înaintea numărului destinatarului cele cinci cifre necesare pentru a apela serviciul. Pe urmă vă obligă la o pauză pentru a asculta mesajul de întîmpinare. Știți deja cît de plictisitor devine, prin repetare, un asemenea mesaj. Pe lîngă cele cinci cifre inițiale se formează apoi codul pin al cartelei, adică 12 cifre, prefixul județului (chiar și pentru convorbiri locale!), adică alte patru cifre și abia pe urmă numărul abonatului, după care mai trebuie… daa, mai trebuie (!) să apăsați o tastă. Total: 22 de apăsări pe taste, fără a include numărul abonatului, la care nu trebuie făcută nici o greșeală. Adică pierdem de patru ori mai mult timp formînd un număr urban (22 ^ 6 # 28 apăsări, în loc de 6) cu noul card în locul vechii cartele telefonice. Credeți că merită?
Ce oferă cartela nouă? Am văzut că e incomodă și nu poate fi folosită în multe locuri. La posturile publice, unde ea poate fi întrebuințată, e totuși preferabilă vechea cartelă telefonică.
Ce nu vi se spune că oferă? Șanse în plus să fiți furat. Așa ceva nu scrie pe pliantul albastru. De altfel, compania nu e interesată decît să vîndă cardurile. Dacă vi se fură numărul PIN (cele 12 cifre), ceea ce vom vedea îndată cum s-ar putea face,… adio bani.
Iată metodele care pot fi folosite de hoți:
1. Furtul direct al codului PIN de 12 cifre prin trasul cu ochiul la ecranul telefonului public. Ecranele cu cristale lichide ale posturilor publice pe care apar cifrele formate sînt un potențial pericol. Vor fi aceste doisprezece cifre afișate sub formă de steluțe, pentru a împiedica furtul? Rămîne de văzut. Și dacă apar pe ecran ca steluțe, pentru a nu fi văzute de răuvoitori, atunci cum mai știu eu, clientul, dacă am apăsat corect sau nu pe taste? Ce preferați, risc sau incomoditate? Chiar sînt curios cum va proceda compania.
Furtul aceluiași cod, dacă e afișat pe ecran, s-ar putea face cu un banal binoclu, de la etajul întîi al blocului de vis-a-vis sau cu un ochi bun, chiar din spatele dumneavoastră, văzîndu-se pe ce butoane apăsați. După ce v-a luat codul de 12 cifre, infractorul poate vorbi de oriunde, fără cartelă, pe banii dumneavoastră. (De exemplu, de 400.000, dacă ați făcut greșeala de a cumpăra o cartelă scumpă!) Mană cerească pentru el. N-ai cum să-l mai prinzi pe urmă.
2.Trasul cu ochiul la cartela răzuită. O cartelă de telefon obișnuită lăsată pe masă sau în poșeta din cuier de la serviciu, uitată cinci minute pe colțul telefonului public sau pusă în buzunarul pardesiului lăsat la garderoba teatrului sau restaurantului, nu vă poate fi furată decît luînd-o cu totul. În acest caz vă dați seama imediat de pagubă. Evrikard-ul poate fi furat pe nevăzute, într-un minut de neatenție, copiind numărul de pe el, fără ca măcar infractorul să vă ia cartela. Nu puteți să vă dați seama. După ce a copiat numărul, infractorul îl lasă unde l-a găsit. Un coleg de birou care vă ia periodic numerele de pe Evrikard-uri poate vorbi pe banii dumneavoastră, luni de zile, fără să vă dați seama, cu condiția să nu consume tot creditul deodată.
3. Interceptarea numărului Evrikard de pe linia telefonică. Dacă în loc să-l folosiți de la un telefon public, îl folosiți de la o linie fixă expusă, de exemplu de la recepția hotelului, de la secretariatul vreunei instituții sau dintr-un bloc unde liniile telefonice sînt expuse accesului unor șmecheri, vi se poate fura numărul de card. Totul este ca cineva să asculte și să afle, din ceea ce aude, ce cifre ați format. Se poate folosi o ureche muzicală și alte mijloace tehnice civile care sînt practic la îndemîna tuturor. E suficient să fiți interceptat o singură dată. Spre deosebire de furtul clasic de telefonie, situație în care infractorul era obligat să se conecteze de fiecare dată la linia atacată pentru a vorbi pe banii dumneavoastră, acum el poate vorbi de oriunde. Cu cît vă plimbați cu cardul pe la mai multe telefoane, riscul potențial crește.
4. Furtul parțial al unui număr PIN și testarea cu computerul. Dacă vi s-au văzut doar zece cifre din numărul PIN sau infractorul nu le are pe toate, credeți că sînteți protejat? Greșeală! Furtul a trei sferturi doar din numărul PIN, de 12 cifre, lasă infractorului șansa de a încerca, cu un banal computer ieftin, toate cele 10.000 de variante rămase. Dacă mai este o cifră cunoscută, îi rămîn doar 1.000 de variante. Hackerul dă drumul la computer, îl lasă să încerce codurile (nu vă dau detalii tehnice) și după cîtva timp, o zi, o săptămînă … depinde cîte cifre știe el deja, ar putea obține codul. Dacă sparge un număr mai mare de cartele, și-a scos banii dați pe computer. După aceea merge la cîștig.
Întrebarea finală este totuși cui ajută noul card. Răspunsul este că ajută cu siguranță companiei, deoarece un card de carton fără circuit electronic inclus este mult mai ieftin. Iată cine cîștigă. De pierdut poate pierde oricine riscă să-l folosească fără a fi pus în gardă. Deci, atenție!
Lasă un răspuns