Adolescența, o problemă?

Adolescența este percepută de mulți ca o prelungire a copilăriei și vîrsta care ridică cele mai multe probleme. Uneori, comportamentul celor tineri, fie că sînt de pe stradă, într-un local sau la o petrecere, atrage aprecierea negativă a celor din jur. „Judecătorii” sînt convinși că tinerii „sar calul”, în timp ce adolescenții sînt gata să jure că au de a face cu mentalități învechite. O divergență care ne-a determinat să o provocăm la o discuție pe profesoara Lucica Dandu, consilier școlar al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”. O scurtă dezbatere pe marginea problemelor tipice adolescenților.

Este general valabilă sintagma „adolescentul este o problemă”?

Depinde. Poate fi o problemă pentru cei care nu cunosc particularitățile, fizice și psihice, ale vîrstei.

Considerați că adolescenții sînt diferiți în funcție de moralitatea societății în care trăiesc?

Adolescenții sînt „produsul” educației primite în familie, școală și societate.

Considerați că părinții de azi fac totul atît de rațional încît noi să privim liniștiți și cu încredere la ceea ce ei construiesc acum?

Neîmplinirile prezentului și incertitudinile viitorului sînt preocupările tuturor, nu numai ale adolescenților. Cu sinceritate vă sugerez să priviți cu încredere spre viitor. Părinții, în general, fac eforturi pentru a asigura un viitor propriilor copii.

„Războiul mentalităților” este, ne place sau nu, o certitudine. Ce sfat ați putea să le dați dumneavoastră în acest sens adolescenților? Ce să asculte și de ce?

Eu am foarte mare încredere în adolescenți, poate și datorită faptului că cei pe care-i cunosc sînt deosebiți și de aceea cred că familia, școala și comunitatea oferă destule „modele” din care pot selecta ce este mai benefic pentru ei. Să-și asculte rațiunea și să ia cele mai realiste modele.

Părinții și educatorii trebuie să vegheze ca nici o tulburare venită din exterior să nu supraîncarce, cu efecte negative, dezechilibrul somatic și psihic al adolescentului. Credeți că aceștia depun un efort suficient?

Și părinții și educatorii depun suficiente eforturi dar uneori acestea nu sînt cele mai adecvate fiecărui adolescent. Unicitatea se manifestă în fiecare educație și ar fi monoton să întîlnim aceleași comportamente pe care le dorim noi, adulții.

Ce părere aveți despre „prima dragoste” a adolescentului? Se poate numi așa, ori e doar manifestarea instinctului sexual?

Prima dragoste a adolescentului reprezintă specificul „vîrstei de aur” a omului. Este semn al dezvoltării normale atît psihice cît și fizice. Înseamnă și admirație și visare, dar și atracție, așa cum o numești tu. Dar revin la rațiune și logică. Deci nu vă lăsați pradă dorințelor fizice. Îmi plac adolescenții îndrăgostiți și este semn că sînt cu adevărat oameni. (A consemnat Ioana PAVEL)