Mihai BUZNEA
Am dat deoparte sărăcia! Sîntem salvați! Au reapărut pantofii cu talpa de crep sau microporos. Ieftini și cu față comercială. Cît de buni sînt, urmează să vedem. N-am verificat dacă au și scîrț, dar moda retro ’48 a prins imediat la clasa muncitoare. Exact ca în urmă cu cinci decenii și jumătate. O deosebire există, totuși: acum îi cumpără tot săracul. Atunci se dădeau pe bază de tabel: directori și fruntași în producție. Includeți aici și „pilele”; tocmai începeau să facă o frumoasă carieră. Încălțările cu talpa groasă de două degete, moale, elastică și poroasă, reprezentau, la debut, idealul parveniților, blazonul ajunșilor, însemnele heraldice ale noilor conducători. Erau expresia luxului și a eleganței. Cu ele nu călcai, pluteai, erai mai înalt, priveai de sus, dominai. Tot cam pe atunci au apărut și ceasurile de mînă Ruhla. Nemțești. Încropite din plastic și plexiglas. Cumpărate la kilogram din Germania și vîndute aici la bucată. Ochioase. Le plăteai în rate, cam 6 luni, te mai țineau cam tot pe-atîta. Dar meritau banii nu atît pentru utilitatea lor, cît pentru ceea ce semnificau: bunăstarea. Tot a ălora mai buni la muncă și a șefilor. Amăgeli, am fi tentați să le numim. Pentru calicia de-atunci reprezentau cu adevărat ceva. Ca și fustele fetelor, croite din prosoape cumpărate pe puncte ori a pantalonilor strîmți la manșetă confecționați din doc procurat la cartelă. Vor fi destui care să nu mă creadă, dar îi asigur că nu bat cîmpii. Acum avem de toate, dar lipsesc banii. Receptivi la pulsul pieții și starea ei de sănătate (mai corect, de boală cu tendințe de cronicizare), producătorii și comercianții își adaptează oferta după principiul: marfă pentru fiecare buzunar. Sănătos și productiv: ieftinul ține afacerea. Surogatele de tot felul s-au adunat munți prin standuri și buticuri concurînd cu succes produsele autentice. Prețul scăzut și lustrul arbitrar înșeală ochiul și buzunarul. Păcălitul e tot românul cu punga subțire. Cumpără de trei ori ieftin, în loc de o dată scump, dar se cheamă că a mai împins nevoile pentru o vreme. Nu contează că transpiră și face bășici în tălpi, el poartă talpă groasă de microporos, iar cei vîrstnici, cu nostalgia dar și acreala timpului trecut, își retrăiesc tinerețea și șoptesc, îmbătați de fericire: se-ntorc vremurile trecute! Personal, am senzația că pantofii cu pricina au fost descoperiți în vreun depozit neumblat, cu marfă greu vandabilă sau scoși la lumină în talciocul cu antichități. Nu-i exclus, totuși, să-mi cumpăr și eu o pereche, spre a fi în ton cu vremurile: pasul ușor, călcătura moale. Cît o ține. Pantoful, desigur.
Lasă un răspuns