BOX: Valentin Neacșu, Cătălin Rațiu, Sorin Avramescu și Răzvan Răileanu, pugiliști care punctează pentru Sport Club Municipal Bacău cînd participă la competiții, se află în cărți pentru intrarea în ringul de la Havana (n.r., capitala statului Cuba), acolo unde în perioada 6-13 septembrie 2002 va avea loc Campionatul Mondial de Box al juniorilor. Ei se află în pregătire la lotul național, unul din care a făcut parte cu ani în urmă și Francisc Vaștag, medaliat cu aur la Campionatul Mondial, tot la Havana, în 1987. Mihai Leu a urcat și el pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la „mondiale”, și îl avea ca antrenor tot pe Relu Auraș. Acum, Vaștag este antrenor coordonator al loturilor naționale, Leu are treabă cu raliurile, iar Auraș stă în colțul ringului la Perla Slănic Moldova Sport Club Bacău. Să nu se înțeleagă că o duce rău! (M. AMBROZIE)
Patru de-ai noștri pleacă în Cuba
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.