■ spune antrenorul băcăuan Țiți Dumitriu
Cu o zi înaintea plecării la Romanești, antrenorul Țiți Dumitriu a recunoscut că atmosfera din lotul băcăuan „nu poate fi optimă, pentru că două jocuri pierdute au lăsat urme adînci. Am încercat și eu și conducerea clubului să refacem moralul jucătorilor. Am reușit, însă într-o oarecare măsură. Ei trebuie să gîndească pozitiv, să știe că au șansa lor. Au mai demonstrat-o și cu alte ocazii și astăzi au șansa de a se reabilita”, a spus Dumitriu, antrenor care își asumă responsabilitatea pentru cele două înfrîngeri: „consider că nu este vina exclusivă a jucătorilor, eu fiind părtaș la înfrîngeri și mai puțin la victorii”. Antrenorul băcăuan nu a ascuns faptul că și-a propus să joace de o așa manieră încît nimeni să nu-i poată reproșa nimic. Chiar și în cazul unei înfrîngeri. În altă ordine de idei, Dumitriu a spus că „nici faptul că primarul mi-a dat girul că rămîn la timona echipei chiar dacă după 15 etape sîntem pe ultimul loc nu mă mulțumește. Dacă se va întîmpla așa ceva, și nu cred că vom ajunge acolo, mă duc și spun clar: am făcut totul, mai mult nu pot și mă dau la o parte. Așa am făcut în urmă cu cîțiva ani în Cipru, deși acolo cîștigasem două meciuri iar pe unul l-am terminat la egalitate”, a declarat Dumitriu. Tehnicianul băcăuan a mai spus că la Dinamo sînt probleme privind jocul echipei, iar „din punct de vedere al osaturii, echipa noastră este mai închegată”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns