• 24 de microbuze pentru transportul elevilor au luat drumul județelor Neamț, Vrancea, Brașov și Harghita, în timp ce șase au rămas la Bacău • programul a mai cuprins vizitarea Școlii „Mihail Sadoveanu” și a Grădiniței „Crai Nou”
Municipiul Bacău a fost ieri, preț de jumătate de jumătate de zi, una din destinațiile periplului moldav al ministrului educației și cercetării, Ecaterina Andronescu. După o primă oprire la Iași, unde a înmînat, oficial, cheile microbuzelor școlare oferite școlilor din județele din nordul Moldovei, ministrul Andronescu s-a oprit în orașul lui Bacovia, într-o vizită oarecum inopinată, atît timp cît programul final al acesteia a fost stabilit spre miezul nopții de sîmbătă, pentru același lucru. Festivitatea, una extrem de scurtă, s-a derulat în piața din fața Prefecturii, de unde 24 de microbuze destinate transportului elevilor au luat calea județelor Neamț, Vrancea, Brașov și Harghita. Alte șase mașini au rămas la Bacău și urmează să facă legătura între localitățile Dămienești și Călugăreni, Itești și Berești Bistrița, Bogdănești și Prăjești, Poiana Sărată și Oituz, Lehancea și Podu Tucului, respectiv Țepoaia și Motoșeni. „Dotarea comunelor în care școlile foarte mici au fost comasate cu cele din centrele de comună cu microbuze școlare face parte din proiectul de reabilitare a învățămîntului rural, pentru cumpărarea acestora Ministerul Educației alocînd peste 100 de miliarde de lei. Anul trecut, am oferit 195 de astfel de microbuze, pentru ca acum să dăm alte 224 de mașini. Trebuie însă să spun că cererea a fost de aproximativ 450 de mașini, ministerul fiind asalt cu cereri de acest fel, după ce directorii de școli și-au dat seama de avantajul transportului elevilor în centrele de comună”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu în cadrul conferinței de presă ce a urmat festivității amintite.
Ministrul educației a fost duse în cele mai frumoase școli din Bacău
Ministrul Ecaterina Andronescu și-a început însă vizita la Bacău dis- de-dimineața, la ora 9.00 sosind la Grădinița „Crai Nou”. Instituția de învățămînt cu care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) se mîndrește ori de cîte ori are prilejul, a încîntat-o și pe ministră, aceasta declarîndu-se extrem de mulțumită de cele văzute. Adică două-trei săli de clasă, bucătăria, sala de mese, două – trei grupuri sanitare și sala de calculatoare, acolo unde, deocamdată, nu a intrat nici un copil. Poate la anul, cînd aceștia vor putea fi, odată cu scăderea numărului lor, rînduiți cum se cuvine, după cum a explicat educatoarea Mariana Mitruț, directoarea Grădiniței „Crai Nou”. Aceleași aprecieri le-a avut ministrul educației și la adresa Școlii „Mihail Sadoveanu”, acolo unde directorul Neculai Brava i-a arătat o clasă, biblioteca, laboratorul de informatică și capela școlii. „În nici un caz nu se poate spune că această școală nu are nimic sfînt”, a exclamat ministra Andronescu la vederea micului lăcaș de cult de la mansarda Școlii „Sadoveanu”. Cu alte cuvinte, cei care au însoțit-o pe Ecaterina Andronescu au dus-o în cele mai frumoase instituții de învățămînt din oraș. Nimeni însă nu i-a arătat ministrul educației școlile de la țară care stau să cadă pe elevi, și nici școlile din orașe care riscă să nu primească autorizație sanitară din cauza condițiilor improprii. Semn clar că șefii învățămîntului băcăuan sîn încă adepții principiului „pe afară vopsit gardul, înăuntru leopardul”.
Absolvenții de liceu, persoane non-grata în învățămînt
Ultima parte a a vizitei de la Bacău a minsitrului Ecaterina Andronescu a fost rezervată presei, care nu s-a sfiit s-o „bombardeze” pe acesta cu întrebări. Subiectul zilei: încadrarea în învățămînt. „Rezultatele slabe ale concursului de titularizare țin, în primul rînd, de modul de abordare al respectivului concurs de către absolvenții de facultate. Cei care au luat note peste 7,00 sînt acum titulari ai învățămîntului, deci nu este imposibil acest lucru. Meseria de dascăl nu e una oarecare, de aceea cred că ștacheta trebuie ridicată. Nu e suficient să termini o facultate pentru a intra în învățămînt. Pe de altă parte, pregătirea pedagogică și metodică a studenților în cadrul departamentelor specializate ale facultăților trebuie îmbunătățită și am discutat acest lucru cu rectorii universităților. În 2003 va exista un singur concurs ale cărui rezultate vor conta atît pentru titularizare, cît și pentru suplinire. Pe de altă parte, sper ca anul viitor în învățămînt să nu mai existe suplinitori fără studii superioare”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu. Aceasta a adăugat că despărțirea învățămîntului de absolvenții de liceu are la bază doar motivații ce țin de creșterea calității actului educațional. „Am cerut insistent Inspectoratelor Școlare să găsească soluții pentru înlocuirea suplinitorilor fără studii superioare cu cadre didactice calificate. Nu mi se pare normal ca din totalul celor 270.000 de posturi, 80.000 să fie ocupate cu suplinitori”, a mai spus ministrul educației și cercetării.
Andronescu a recunoscut însă că a dat mînă liberă inspectorilor școlari generali să ia deciziile pe care le cred de cuviință în cazuri excepționale. Ceea ce înseamnă că, cel puțin anul acesta, absolvenții de liceu mai au șansă să prindă în extremis un post de suplinitor necalificat în școlile unde dascălii calificați refuză să se ducă. „Nu cred însă că este o rușine să te duci să predai la țară. Știți foarte bine că numeroși academicieni sau profesori universitari au pornit în cariera didactică predînd la țară. Primarii ar putea asigura o locuință tinerilor profesori și ar putea da acestora și o bucată de pămînt, așa cum prevede legea”, a susținut ministra Andronescu. Aceasta s-a arătat la fel de convinsă și în ceea ce privește posibilitatea suportării, de către minister, a efortului financiar pe care îl presupune acordarea orelor neocupate cu profesori calificați, cadrelor didactice titulare în sistemul plății cu ora sau prin cumul, o altă soluție propusă de MEC pentru eliminarea suplinitorilor necalificați. „Cred că nimeni nu se va supăra dacă profesorii vor cîștiga un ban în plus. Efortul financiar pe care îl presupune acordarea de ore suplimentare profesorilor titulari va putea fi suportat de cărte minister, cu condiția ca numărul orelor suplimentare să nu depășească jumătate de normă”, a precizat Ecaterina Andronescu. Cît privește faptul că prin adoptartea acestei variante ministerul renunță la o decizie de anul trecut prin care cumulul era refuzat cu obstinație, ministrul educației a răspuns sec: „dacă anul acesta se poate ceea ce anul trecut nu se putea, înseamnă că am făcut un pas înainte”. (Eduard CUCU)
pe raster
Ecaterina Andronescu, în căutarea inspectorului general de
Vizita ministrului Ecaterina Andronescu la Bacău nu a dus lipsă de
momente hazlii. În timpul festivității oficiale de înmînare a cheilor
celor 30 de microbuze școlare către inspectorii generali,
Andronescu a văzut că lipsește profesorul Viorel Mîndrescu, șeful
Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Dorind să afle ce s-a
întîmplat, ministra educației l-a sunat pe mobil pe acesta, dar
eforturile sale au fost, într-o primă fază, sortite eșecului. „Prima dată
nu a răspuns, acum sună ocupat. Se vede treabă că domnul
inspector general e foarte ocupat”, a spus Ecaterina Andronescu.
Într-un tîrziu, profesorul Mîndrescu a răspuns apelurilor ministrei și
i-a comunicat că va ajunge imediat, fiind în apropiere de Bacău.
„Unde anume exact?”, a vrut să știe ministrul. „Pe la Sascut”, a
venit răspunsul lui Mîndrescu, spre hazul general al asistenței.
Lasă un răspuns