FĂRĂ PREJUDECĂȚI Fotbal pe muzică clasică

Mihai Buznea

Qut erat demonstrandum. Crainicii sportivi alcătuiesc o specie cu totul aparte de hominizi, dăruiți de cine știe cine cu darul logoreei: vorbe multe, seci și cam tot atîtea prostii. Între ei, comentatorii de fotbal sînt la înaintare; limbajul folosit de aceștia pare a fi cumpărat din abecedare vîndute la second hand, cu multe foi lipsă și lecții recapitulative, parcă spre a da expresie zicalei: repetiția este mama înțelepciunii. Să fim serioși! Ce nu ți-e dat, nici sub frunte nu ți-i pus! Atunci de unde să verse perlele? Iese „păsărica”.

Urmăresc, mai zilele trecute, un reportaj retro de la stadionul din potcoava Giuleștiului, transmis pe Pro TV. Dinamic. Colorat. Incitant. Il Luce- spun comentatorii, întrecîndu-se în bîlbîieli provocatoare- a fost întîmpinat la meciul dintre Rapid și echipa turcă Ankaraguczu- pe fondul unei melodii din Lacul Lebedelor. Ciulesc urechile. Măi să fie, te pui cu fantasia!? Doar fotbalul e, și el, un fel de balet, nu? Și dacă-i balet, se cheamă că-i tot un fel de artă, nu? , iar fotbaliștii sînt balerini. Ce altă muzică să le dai, că n-or dansa după manele! Clar ca lumina zilei! Numai că în mințile celor doi crainici (după voce par a fi Cosmin Băleanu și Costi Mocanu), aglomerația din careu e mare și de necuprins. Aud, în sfîrșit, pasajul cu pricina. Offsaid cît jumătate de teren! „Melodia” e un fragment din „Dunărea albastră” a lui Iohann Strauss. Noroc că melomanii cu pricina n-au numit și compozitorul, cine știe, poate am fi descoperit, grație lor, că „Lacul…” a fost compus de Pușkin pe malul Mării Caspice sau în fiordurile Norvegiei. Fericiți de mărgica pe care tocmai au ouat-o companionii mei sportivi țin să-mi reamintească, de încă vreo două ori, că pe deasupra Giuleștinei plutesc acordurile pasajului solistic, dar pas să pot admira picioarele grațioase ale lebedelor care l-au inspirat pe Ceaicovski; văd, în compensație „parantezele” gladiatorilor cu balonul rotund ce fac tumbe ca la jocul cu capra. Și-mi amintesc de-o poantă, apropo de cultură: un tip, animal bine și-nțolit „la șapte ace”, fotbalist la n-are importanță unde, urcă în trenul Intercity de București- Iași via Bacău. Într-un compartiment, singurică, o duduiță tinerică și cu vino-ncoa. Cavalerul dreptunghiului verde, gazonat, își cere permisiunea, o primește, se așează. După cîteva atenții, care o lasă „mască” pe tînără, aceasta exclamă, extaziată: vai, domnule, dar sînteți o adevărată surpriză pentru mine; bărbații din ziua de azi sînt niște mitocani! La care domnul, aranjîndu-și nodul cravatei cu un gest reflex, replică : se poate, domnișoară? Doar sînt un om cult, ce pana mea!

Revenind la balet, Lacul Lebedelor, Dunărea Albastră, Cosmin Băleanu și variațiunile pe teme muzical- sportive, îmi imaginez cum ar suna Oda Bucuriei de Prokofiev în interpretarea formației Los Platanos pe stadionul Ghencea sau Dinamo, valsul din Ana Pavlova de Sibelius, cîntat la țambal de Nae Ciuciu, ori Corul robilor din Cavaleria rusticană a lui Felix Țopescu, produs de regele manelelor Adrian Copilu’ Minune. Crimă și pedeapsă de Sadoveanu, să moară mama dă inimă rea că m-a făcut așa dă cult și dă dăștept! Puneți muzică, pe Nicu Vlad și formația Azur, vreau să dansez balet în direct la te ve-u, la o emisiune dă fotbal.