Capriciile meteorologie au devansat în acest an cu asproximativ o lună culesul strugurilor. Deși sezonul ar fi trebuit cam acum să înceapă, la această oră, mare parte din rodul viilor a ajuns deja în zdrobitoare. Mai mult, timpul cald a adus un plus de zahăr în struguri. De aceea, mustul se asprește rapid, iar vinul are o tărie mai mare decît de obicei. „Producția obținută este la nivelul mediei, adică între cinci și șapte tone la hectar. Vremea nu a ținut cu noi, dar ne scoatem măcar cheltuielile. Așa este în agricultură, uneori bine, alteori mai prost”, ne-a declarat Nicolae Huiban, patronul firmei Afor, care are în arendă în jur de 160 de hectare de vie în zona Podu Turcului. Viile din județ au fost afectate parțial de înghețul timpuriu din luna noiembrie a anului trecut. Atunci, lipsa zăpezii și temperaturile extrem de scăzute au afectat butucii, astfel încît o parte au fost compromiși. Prin compensație, vremea caldă din lunile de vară a mărit conținutul de zahăr, ceea ce face ca produsul obținut, mai ales în cazul viilor nobile, să fie mai tare. De asemenea, tot căldurile au dus la maturarea rapidă a strugurilor, motiv pentru care culesul viilor este aproape de sfîrșit la o epocă în care în alți ani abia începea. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns