Familia, singura investiție fără amortizare, dar care îți aduce fericirea

Omul care a ridicat combinate șI I-a înfruntat pe primii secretari are, ca orice om, o slăbiciune: copiii lui. Cînd vorbește despr ei, se luminează și, mi s-a părut sau nu, parcă am zărit de cîteva ort, în colțul ochilor, o amenințare de lacrimă. Că sînt sufletul lui nu le-a arătat-o, însă, decît atunci cînd au fost capabili să discearnă și să nu profite de asta. „Copiii mei au fost crescuți în cultul muncii, în același mediu în care am crescut și eu. Eram omul care, poate, circulam cel mai mult în lume din județ, dar copiii mei nu au avut blugi decît după ce au terminat liceul. Cînd ne-am construit vila, eu și soția stăteam și munceam pînă la trei noaptea. Apoi, am pus și copiii să ne ajute. Țin minte că un coleg, care stătea chiar lîngă noi, le-a văzut cum lustruiau scările de la intrare și m-a întrebat dacă nu mi-e milă de ele. L-am rugat să se uite la fețele lor, să vadă cît sînt de fericite. Știau că va urma o recompensă. Apoi, trebuieu să înțeleagă că este casa lor, în care vor locui mai mult decît mine”, povestește Petru Plăcintă.

Și, în timp ce alți oameni visau să ajungă să vorbească cu directorul de la Avicola, să obțină cîțiva pui, Petru Plăcintă își trimitea copiii să stea la cozi. Ei aveau un rol important în aprovizionarea casei. „Trebuia să-i pregătesc pentru viață”, spune el. La prima întoarcere din Canada, după contactul cu civilizația capitalistă, Petru Plăcintă a venit cu idei noi. A semnat un contract cu cele două fiice și fiul său, prin care stabilea cît plătește pentru dusul gunoiului, pentru spălatul vaselor sau pentru lustruitul pantofilor. „Îmi aduc aminte că Mircea, băiatul meu cel mic, care astăzi este director, nici nu știa să scrie. A pus degetul plin de cerneală pe contract. De atunci au început să se rînduiască la treburile casei. Nu au avut niciodată un ban nemeritat. Cînd plecau în oraș, le dădeam întotdeauna cu cinci lei în plus, dar nu mai mult. Copiii de astăzi au lucruri mult peste vîrsta lor și bani pe care nu-I merită. Copiii mei, cînd și-au dorit ceva cu adevărat, trebuiau să contribuie pentru asta: fie cu un gest deosebit, cu un rezultat bun. Prima bicicletă în casă s-a cumpărat cînd fiica mea cea mare a luat premiul I și toată lumea a început să o aplaude. Ea a avut bicicletă pentru o performanță, eu, pentru că nu am învățat limba rusă”, povestește amuzat Petru Plăcintă.

El nu a permis nici unuia dintre copiii lui să-și facă majoratul. Banii nu reprezentau, evident, o problemă. O mică exagerare, pe care părintele nu o regretă, însă, nici astăzi. „Auzisem că la majorate se fuma, se bea alcool, apăreau situații indecente pentru vîrsta lor. Și astăzi fiica mea îmi reproșează, în obligatoriile întîlniri care au loc în fiecare duminică, nota de austeritate pe care am impus-o în familie”, recunoaște directorul. El este convins că un bun conducător poate fi măsurat și după reușitele copiilor lui. „Trebuie să începi cu tine și ai tăi. Să fii pretențios și exigent. Am fost mereu de părere că nu trebuie judecați oamenii, ci faptele lor. Nu poate ieși un copil reușit dintr-o familie nereușită. Așa cum, dacă n-ai suportul familiei, este imposibil să reziști, să faci performanțe. Realizările mele s-au datorat soției, care a preluat și îndatoririle mele casnice. Pentru că preocupările mele profesionale erau puțin cam egoiste, am încercat să-I atrag și pe ei alături. Duminica, mergeam împreună la plimbare prin fermele Avicolei. ÎI consultam, le ceream părerea, mai ales că soția mea este un designer pe care îl respect și de a cărei părere țin cont”, spune Petru Plăcintă, care recunoaște că, uneori, soția îl ruga să găsească un echilibru mai bun între familie și pasiunea asiatică pentru muncă. Echilibrul a venit cu vîrsta: „Viața e, în fond, o renunțare pentru priorități. Odată cu vîrsta te schimbi: devii mai bun, mai atent cu cei tineri, mai disponibil. Astăzi, cînd desenez împreună cu nepoțica mea, mă entuziasmez cînd o văd cît este de drăguță și de talentată. Soția îmi reproșează, uneori, că și copiii noștri au fost la fel. Dar atunci nu aveam suficient timp să observ asta”.

Fiica mai mare a lui Petru Plăcintă este medic oftalmolog. Cea mijlocie s-a căsătorit în Elveția, iar acum se află împreună cu soțul, la New York. Mezinul familiei este director la Cybernet Auto Center. „Cea mai mare realizare posibilă din viața unui om rămîne familia. Este ceas mai solidă investiție, chiar dacă nu se poate cuantifica în amortizări în timp. Este singura care îți aduce fericirea”, spune omul Petru Plăcintă.