Fotbaliștii oneșteni ar putea încasa în eventualitatea unei victorii la Ploiești nu mai puțin de 600 de dolari de căciulă. Prima a fost stabilită la începutul campionatului, atunci cînd președintele Ion Marian a hotărît ca în cazul în care în urma unei victorii echipa se află pe primul loc, jucătorii vor primi respectiva sumă. Așadar, Gorga și colegii lui au motive serioase să se luprte pe viață și pe moarte la Ploiești, în fața principalei contracandidate, Petrolul. Deși nu s-a auzit prin tîrg, este posibil ca în cazul unei victorii, Marian să vină cu un bonus, așa cum a făcut-o și după alte meciuri în urma cărora echipa pe care o conduce i-a dat satisfacție. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns