Amicul G. îmi zice că, dacă nu mănîncă dimineața două ouă prăjite, e flămînd toată ziua. Îi spun că știința medicală atrage atenția asupra urmărilor destul de neplăcute ale consumului exagerat de ouă, dar el, amicul G., îmi răspunde că a devenit imun la chestiile astea, uite, el mănîncă omlete sau ouă prăjite de vreo patruzeci de ani și n-are nici pe dracu’! Problema e – continuă dînsul – prețul ouălor. Ieri am cumpărat cu două mii bucata, azi s-au făcut 2.200. Mîine, poate… Mîine, poate, o să le găsești cu1.900, glumesc eu.. Adevărul e că prețurile sar de la o zi la alta. Cerere și ofertă. Se apropie iarna, găinile sînt și ele făpturi vii și simt treaba asta și scad producția de ouă și lucrul e simțit și de comercianții, care cresc prețurile. „Da’ bine că măcar le găsesc, în ultimii ani m-a ferit Dumnezeu de o criză de ouă”, reia amicul meu G. El îmi spune că s-a obișnuit să cumpere de sus, din piață, de la doamna Elena, ea vinde ouă mari și proaspete, o știe de vreo trei ani, că femeia asta parcă are zece vieți, și vara și iarna, adică și la plus 40 de grade și la minus 25 de grade o găsești aici, nu se vaită că-i oprea cald ori prea frig, eu, zice el, cred că de asta o ține și patronul ei, că-i femeie conștiincioasă Eu nu cumpăr de la doamna Elena, eu – îi răspund – cumpăr de la „doamna” Agricola internațional, așa m-am obișnuit, că nici mie nu-mi displac, acolo, două ouă prăjite, măcar la două sau trei zile. „Da’ de struguri, ce zici?, schimbă el vorba, ai văzut struguri de ăia de import, cu 60 sau 55 sau 45 de mii kilu’, parcă ar avea aur în ei, dar dacă-ți dă mîna, cumperi, autohtoni, ieri am cumpărat, de la Ciprian, băiatul ăla din Rădeni, Vaslui, am cumpărat trei kile, cu numai de 18.000 kilu’, da’ dulci, domnule, dulci, nu glumă”. Da, îi zic, ăia de 50.000 îs acri de tot și umblă vorba că-s cancerigeni… (Eugen Verman)
Lasă un răspuns