Ministerul Sănătății și Familiei a trimis la Inspectoratul Teritorial pentru Persoanele cu Handicap (ISTH) din Bacău o adresă prin care cere instituției locale ca, pînă la 1 noiembrie, să fie verificate toate dosarele persoanelor cu handicap din județ. „Acțiunea vizează verificarea celor peste 11.000 de certificate și modul de încadrare în grade a persoanelor cu handicap. Este o acțiune mixtă cu Direcția de Sănătate Publică, pe care o desfășurăm cu ajutorul unei comisii formate din șase medici specialiști. Timpul de lucru este foarte redus în comparație cu numărul mare de dosare ce trebuie verificat”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la ISTH Bacău. În prima zi, comisia a reușit să verifice 50 de certificate. Evaluarea dosarelor trebuie finalizată pînă pe 30 octombrie, ISTH urmînd să trimită la MSF o situație parțială la fiecare zece zile. Prin aceste verificări se urmărește corectitudinea încadrării în grade de handicap în funcție de documentația medicală și starea de sănătate a persoanei, modul în care asistenții personali își îndeplinesc obligațiile, dacă persoana cu handicap de grad I a fost dată în mod corect în grija unui însoțitor personal sau nu. „Dosarele care nu sînt în regulă vor face obiectul verificărilor la domiciliu, unde se va pune un mare accent și pe rolul medicului de familie”, a mai precizat Rodica Pădureanu. (C.T.)
Un nou control al dosarelor handicapaților din județ
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.