Afaceri imobiliare cu cîntec

• neachitarea unei datorii de aproape șapte milioane de lei, a lasat-o pe Elena Ignat din Bacău fără apartamentul său de patru camere

„Am ajuns ca la 57 de ani să nu am unde pune capul pe pernă noaptea. Hainele pe care le port sînt de împrumut. Astă noapte nu am avut unde să stau. Ceasuri întregi m-am plimbat de pe un peron pe altul, doar ca să treacă timpul”, își începe povestea Elena Igant. Își alege greu cuvintele și numai disperarea în care se află o face să își mărturisească necazul străinilor. Pînă în urmă cu aproape doi ani, Elena Ignat a locuit pe Calea Republicii, la blocul cu numărul 40. Avea un apartament spațios, cu patru camere, curat și îngrijit. Ca orice om, nu era ocolită de greutăți, însă se străduia, după puteri, să le scoată la capăt. Cînd ai de crescut trei copii nu prea îți dă mîna să te lași doborît de necazuri.

Ceea ce i s-a întîmplat, însă, în data de 4 ianuarie 2000, a fost cît pe ce să o aducă pe punctul de a-și pierde mințile. În mai puțin de un ceas și-a văzut ruinată toată munca de o viață. Fără știrea ei, s-a trezit evacuată din casă. Și asta nu pentru că ar fi avut cine știe ce datorii la întreținere. În urma unui curios act de justiție, apartamentul i-a fost scos la vînzare pentru recuperarea unei datorii de aproape șapte milioane de lei pe care Elena Ignat avea să i-o înapoieze unui cetățean din Sibiu. „Totul a început în 1996. Băiatul meu termina liceul și nu vedeam nici o șansă să își găsească undeva vreun loc de muncă. Am împrumutat atunci de la Bank Coop zece milioane de lei, cu gîndul să îmi deschid o societate la care să îl angajez și pe el”, spune Elena Igant. Pentru o vreme, afacerea a mers. Și-au deschis o societate și au închiriat un spațiu comercial unde vindeau tot felul de mărunțișuri. Pentru cele zece milioane de lei luate cu împrumut de la bancă, Elena Ignat a trecut peste ezitările soțului și a girat cu apartamentul. Ghinionul a fost că în acea perioadă dobînzile la împrumuturi au început să o ia razna și oricîte milioane de lei ar fi achitat lunar la bancă, tot nu mai reușea să își stingă datoria. Un an mai tîrziu, în perioada în care se aproviziona cu ciorapi de la fabrica din Sibiu, Elena Ignat l-a cunoscut pe Ioan Zaharia. Femeia a îndrăznit să îl roage să o împrumute cu cinci milioane de lei, ca să achite o parte din datoria de la bancă și să se mai aprovizioneze cu ceva marfă. Ca totul să fie în regulă, în 11 noiembrie 1997, Elena Ignat , i-a propus lui Zaharia să facă, prin notariat, un contract de împrumut pentru cele cinci milioane de lei. Prin acel contract se angaja să restituie în termen de un an împrumutul, cu o dobîndă de 50%.

În contractul încheiat cu Ioan Zaharia se precizează că Elena Ignat garantează cu bunurile sale achitarea la termen a sumei împrumutate. Un an mai tîrziu, cînd a venit termenul scadent pentru achitarea datoriei, Elena Ignat nu a avut de unde să îi înapoieze banii cetățeanului din Sibiu și l-a rugat să o mai păsuiască. Zaharia a acceptat. „Am așteptat mai bine de un an după aceea să primim banii de la Elena Ignat. Dacă a văzut că nu primește nici un leu, soțul meu a dat-o în judecată. Nu am intenționat nici o clipă să îi facem rău femeii. Am vrut doar să ne recuperăm banii noștri”, ne-a spus soția lui Ioan Zaharia. De la Sibiu, dosarul a ajuns la Judecătoria Bacău. Elena Ignat spune că, pînă nu s-a trezit cu executorul la ușă, habar nu a avut că a fost chemată în instanță. „Nu a ajuns la mine măcar o citație. Abia mai tîrziu, după ce am pierdut apartamentul, am găsit în dosar precizări că nu am fost de găsit acasă, așa că anunțul în vederea prezentării la proces a fost afișat la nu știu ce hotel sau la intrarea în clădirea Tribunalului. Eu de unde să știu că trebuie să mă duc să mă uit la ușa Tribunalului, dacă habar nu am avut de proces? Mai mult, eu nu am locuit niciodată la hotel, iar una dintre citații mi-a fost trimisă pe o adresă de pe Calea Romanului, cînd eu locuiam pe Calea Republicii”, mai spune Elena Igant.

În aceste condiții este lesne de înțeles că procesul a fost pierdut de Elena Ignat. Curios este faptul că, deși în contractul încheiat cu Ioan Zaharia se precizează că garantează împrumutul cu bunurile sale, la licitație nu au fost scoase mobila sau alte bunuri din locuință care ar fi acoperit cu vîrf și îndesat suma pe care o avea de returnat, ci direct apartamentul. Intereseant este că cel care ar fi trebuit să o înștiințeze despre prezentarea la proces este Nelu Marcel Păun, un salariat al Judecătoriei. Mai tîrziu, Elena Igant avea să afle că tocmai Marcel Păun este cel care a i-a cumpărat apartamentul, în urma unei licitații la care a fost singurul participant.

Cu puțin timp înainte de a fi scoasă din casă, pe 28 decembrie 2001, Elena Igant a găsit în ușa apartamentului o citație prin care era anunțată să se prezinte în data de 27 decembrie la sediul Trimbunalului, la camera 6. „Nu știu cum a ajus citația pe jos, în fața ușii. În ziua aceea am iești de vreo trei ori din casă și nu am văzut-o. M-am speriat cînd am văzut că este vorba de Tribunal. Chiar dacă ar fi trebuit să mă prezint cu o zi în urmă, așa cum spunea în citație, m-am îmbrăcat repede și m-am dus să văd despre ce este vorba. Pe hol m-am întîlnit cu executorul Florin Chiticeanu, care mi-a spus că nu mai găsesc pe nimeni pînă după sărbători și să mă întorc pe data de 5 ianuarie, dacă vreau să stau de vorbă cu cineva”, mai povestește Elena Igant. Atunci nu avea de unde să știe că nu va mai apuca să stea de vorbă cu nimeni. Licitația avusese loc în luna noiembrie, iar pe 4 ianuarie, executorii erau deja la ușă să o scoată din apartament. „În dimineața acelei zile am avut ceva treburi în oraș. Cînd m-am întors acasă, mi-am văzut mobilele presărate pe casa scării, aproape pînă la intrarea în bloc. În apartamentul meu deja era cineva care schimba iala la ușă. Am crezut, atunci, că văd negru în fața ochilor, mai povestește Elena Ignat. „A fost o escrocherie fără margini. Eu știu că o licitație se afișează cu multe zile înainte. Dacă am fi știut, toți vecinii am fi pus mînă de la mînă și am fi ajutat familia Ignat să își păstreze apartamentul. Aveau casa plină de mobilă scumpă, două televizoare, o grămadă de aparatură, nu știu de ce nu au fost ele scoase la vînzare pentru recuperarea datoriei. O parte din mobilă am păstrat-o la noi în casă, însă multe lucruri s-au irosit atunci. Cînd au venit executorii nu era acasă decît soțul, Vasile Ignat. Omul s-a pierdut cu firea, le-a dat drumul la ușă executorilor și era cît pe ce să își piardă mințile. A ieșit val vîrtej din casă și a început să alerge spre linia de cale ferată. Cred că ar fi vrut să se arunce în fața trenului. Am fugit după el și l-am ajutat să își revină. Unul dintre vecini l-a găzduit cîteva luni. Acum am aflat că stă undeva la țară la părinții lui”, ne-a povestit Ilie Gavrilă, unul din vecinii familiei evacuate.

Elena Ignat ne-a mai spus că nu a apucat să își ia din casă nici măcar proviziile pentru iarnă. I-au rămas pe balcon. După cîteva zile, vecinii aveau să îi spună că noul proprietar a chemat cîțiva țigan și a împărțit borcanele de zacuscă, zarzavat, murături, și tot ce se mai afla în cămară. La puțin timp după aceea, apartamentul a fost din nou vîndut, de data aceasta cu 4.000 de dolari. „Nu am făcut decît să cumpărăm legal apartamentul, prin intermediul unei agenții”, ne-a spus Dorina Vlad, actuala proprietară a apartamentului în care a locuit familia Ignat. Ceea ce nu își poate explica acum Elena Ignat este cum de a fost posibil să îi fie scos la licitație apartamentul care era și proprietatea soțului ei. Mai mult, acel apartament era ipotecat la Bankcoop, iar în momentul în care a fost vîndut, banca nu ridicase încă ipoteca. „Nu am avut bani să îmi iau un avocat bun și de atunci, umblu pe drumuri. Am visat altfel de bătrînețe”, mai spune Elena Ignat. Femeia s-a adresat președintelui Tribunalului Bacău. „Mi s-a spus că este adevărat că am fost înșelată, însă este destul de tîrziu ca să mai pot spera să mi se facă dreptate”, a mai spus Elena Ignat, care va trebui, astăzi, să se prezinte cu un memoriu la președintele Tribunalului. (E.SOLOMON)