Apărătorii celor arestați în dosarul „Banca Transilvania” au început să proteasteze împotriva modului în care se aplică procedurile în privința celor 23 de persoane reținute pînă acum de procurorii Parchetului Național Anticorupție (PNA). Ei sînt nemulțumiți de faptul că, la mai bine de o săptămînă de la primele arestări decise de procurorii PNA, nu au unde să depună plîngerile clienților lor împotriva arestărilor. Reglementările actuale spun că plîngerile împotriva măsurii de arestare preventivă se depun la 24 de ore după ce a avut loc reținerea, la instituția care a emis mandatele de arestare. Avocații celor reținuți au întocmit plîngerile încă de a doua zi, dar au avut surpriza să constate că aceste acte nu sînt primite nicăieri. „Am încercat la Tribunal, dar de aici am fost îndrumați la PNA local, așa cum era și firesc. Nici aici nu am avut succes, pentru că instituția care a dispus arestările este PNA București. Am trimis om la București, care nici măcar nu a trecut de poartă timp de trei zile. Au fost și colegi de-ai mei avocați, care au pătruns în sediul instituției, dar nu au fost primiți. Este pur și simplu revoltător. Am trimis actele prin poștă, dar nu ne-a fost fixat nici un termen, la nici o instanță care să dea o soluție la aceste plîngeri”, declară avocatul Mihai Cliveti, apărătorul lui Benoni Beca.
Avocații celor reținuți susțin că situația este fără precedent și că sînt hotărîți să protesteze și în stradă dacă este nevoie. Din spusele avocaților mai reiese că și în familiile celor arestați situația este extrem de tensionată. Rudele nu înțeleg de ce nu este respectat un drept elementar al celor arestați, acela de a contesta o măsură a unei instituții și de a obține o soluționare a acestei contestații.
Reamintim că, în cursul săptămînii trecute, au fost arestate 23 de persoane. Printre acestea se află șapte foști funcționari ai Băncii Transilvania, în frunte cu fosta directoare a sucursalei, Carmen Negoiță. Ei sînt acuzați de înșelătorie bancară, fals intelectual, uz de fals, complicitate la spălarea de bani și neurmărirea creditelor acordate. În plus, Carmen Negoiță a mai fost acuzată și de luare de mită.
Ceilalți reținuți de procurorii PNA sînt oameni de afaceri acuzați că au fraudat banca cu 160 de miliarde de lei, cu ajutorul funcționarilor. De la începutul acestei săptămînii, procurorii care instrumentează dosarul „Bănca Transilvania” s-au mutat cu arme și bagaje în Cluj, la sediul central al Băncii Transilvania, unde cercetează modul în care s-au acordat credite oamenilor de afaceri băcăuani. Unul dintre cei vizați de procurori este fostul director al băncii, Iosif Pop, suspectat de modul de acordare a creditelor lui Benoni Beca, liderul grupului „alcool”. De altfel, foștii funcționari ai băncii aflați în arest susțin că cei vinovați de toată situația nu sînt ei, ci foștii șefi ai băncii centrale din Cluj care au oblăduit toată afacerea. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns