– in plin secol al XXI-lea, intr-o Romanie cu pretentii de tara europeana, intr-un judet in care lupta electorala este extrem de strinsa, intr-o comuna de aproape 4000 de locuitori, exista un satuc format din citeva gospodarii in care traiesc o mina de oameni – la ei, postasii ajung cu ziare intirziate, telefoanele nu suna, televizoarele nu functioneaza, iar copiii invata la lumina lampilor cu gaz
Portile celor citeva case care alcatuiesc satul Tociloasa din comuna Ungureni sint tapetate de afise electorale. Satui insa de promisiunile de pe garduri, locuitorii, circa 30, si-au agatat de-a curmezisul drumului, la inaltime, propriul lor „banner” pe care au scris un mesaj indraznet: „Vrem curent electric!”. Nimic altceva. Pentru ca, daca ar avea curent electric s-ar rezolva lungul lant al celorlalte nevoi. Cu alte cuvinte, zic ei, nu ar mai fi rupti de lume. „Ne-am saturat! Avem copii, invata la luminare, aproape ca nu stiu ce e aia televizor. Am un generator care abia merge, dau drumul la aparat numai simbata, duminica si de sarbatori”, ne spune Sopca Viorica, de 50 de ani. Buga Viorica vecina, intareste: „Nu este posibil asa ceva! Telefon nu avem, nu putem suna la o Salvare, trebuie sa lasi bolnavul la pat, sa mergi tocmai pina la Parincea, la cel mai apropiat medic”. La fel vocifereaza toti cei care, satui de promisiuni desarte, s-au hotarit sa ia atitudine, dupa puterile lor, inscriptionind mesajul de „intimpinare” in sat, „Vrem curent electric”, pe o bucata de carton. Problema este veche si spun oamenii, inca din 90 adusa in discutie in fata edililor. „Din ’90 tot insiram scrisori la institutii. Am scris si la Bucuresti si cei de-acolo, ne-au spus clar: mergeti la primarie. Am fost, dar nu s-a facut nimic de la inceput. Am ramas ai nimanui”, ne spune revoltat Gurin Ioan.
„Sintem satui”
Mai mult decit atit, sustin oamenii, primarul comunei de care apartin, aflat la al patrulea mandat, nu numai ca nu face nimic, dar ii trateaza si necorespunzator. „Am fost la Sfatul Popular, am zis din nou problema mea si m-a dat afara. Mi-a zis ca ce ne-o trebuit sa ne mutam la tara, daca nu ne convine”, ne-a declarat Buga Vasile, de 73 de ani. Oamenii sustin ca primarul are ceva cu ei pentru ca la un sat mai incolo, format tot din citeva case, a tras curent electric. „Sintem satui. I-am spus primarului ca, atunci cind am pus stampila pe buletinul de vot, am pus suflet, sperind ca se va rezolva. Mi-a raspuns in schimb, ca n-are nevoie de voturile noastre. I-am spus si noi ca nu-l vom mai vota atunci!”, s-a aratat hotarit, sateanul.
„Exista proiecte”
De cealalta parte, primarul comunei Ungureni, Vasile Bibire, sustine ca are cunostinta de doleantele oamenilor si ca, nu sint singurii care sint in situatia aceasta. „Cazuri similare avem si la Viforeni si la Ungureni si nu numai. Exista un proiect pentru extinderea retelei de curent electric, este facut studiul de fezabilitate, dar nu s-a primit finantare inca. Este greu de realizat lucrarea, pentru ca trebuie un alt stilp cu un alt transformator, iar cheltuielile s-ar ridica la nivelul celor necesare pentru electrificarea unui intreg sat”, a declarat telefonic, Vasile Bibire. „Sint la al patrulea mandat, am experienta, ii cunosc pe oamenii de acolo. Ei zic ca-s 35, dar sint doar trei gospodarii”, a mai spus acesta. Potrivit domniei sale, in timp, problema se va rezolva si la Tociloasa si in celelale zone, existind un contract cu o firma italiana care ii va ajuta in aceasta privinta. Pina atunci insa, oamenii din Tociloasa mai au de astepat. „Da, mila la cer si noroc de sus!”.
el a zis
satul nu e Tociloasa se numeste Bibiresti Nord iar articolul se refera la oamenii care stau in Plutenesti(un fel de cartier care face parte din Bibiresti N.) iar satul are curent electric si are in jur de 300-500 case.”Niciodata nu spune ceva daca nu esti sigur….”
Ziarul de Bacau a zis
@el: nu exista nici un sat Bibiresti Nord in judetul Bacau. Numele de „Bibiresti Nord” este un apelativ peiorativ dat de cei din Bibiresti celor din Tociloasa.