Începînd de joi, 10 octombrie, se deschide cea de-a III-a ediție a „Zilelor Universității Bacău”, o manifestare amplă ce va cuprinde toate cele patru Facultăți din cadrul cunoscutei instituții de învățămînt superior. Toate activitățile beneficiază de colaborarea cu Prefectura Județului Bacău, Consiliul Județean, Primăria municipiului Bacău, Camera de Comerț și Industrie Bacău și Agenția pentru Dezvoltarea Regională Nord-Est.
Astăzi, 10 octombrie, va fi oferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Bacău profesorului Gerard Guillaumet de la Universitatea Orleans (Franța). În aceeași zi va fi oferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Bacău academicianului Radu Miron, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Tot începînd de astăzi, sub organizarea Catedrei de Chimie și Tehnologie Alimentară, la Sala Mare a Prefecturii Bacău și în aula „Moldova” a Universității „George Bacovia” va avea loc cea de-a doua ediție a Colocviului Franco-Român de Chimie Aplicată. La simpozion participă specialiști în domeniu din România, Franța și Republica Moldova. (C. Gh.)
Lasă un răspuns