Știuca, în cîteva cuvinte

Știuca este unul dintre cei mai spectaculoși pești care trăiesc în țara noastră, reprezentînd trofeul cel mai rîvnit de pescarii sportivi.

Foarte răspîndită în Delta Dunării, în apele de șes, lacuri de acumulare, știuca poate atinge peste un metru lungime și 25 kg greutate, fiind semnalate cazuri de exemplare mult mai mari. Dimensiunea minimă a exemplarelor reținute este de 50 de centrimetri. În denumirea populară mai poartă numele de cățea, ciucă, mîrliță etc., în funcție și de mărimea acesteia.

Știuca este un pește extrem de hrăpăreț înghițind aproape orice-i iese în cale. Este des întîlnită în zonele cu ape liniștite, limpezi, cu fund curat, în care abundă peștii mici. Locul preferat în care vînează este la apă mică, aproape de mal, printre tufișuri.

Sezonul favorit al pescuitului la știucă este primăvara, februarie-martie, respectiv toamna, de la sfîrșitul lui septembrie pînă la înghețul apei, cu precădere în zilele înorate.Temperatura optimă a apei, preferată de știuca, este de 17 grade Celsius.

Știuca poate fi pescuită bine la undiță, dar rezultatele cele mai spectaculoase se obțin la pescuitul la năluci sau twistere, utilizînd cîrlige nr. 1-3 sau triple, nr. 3-6.

Momeala naturală dă rezultate bune, utilizîndu-se în acest sens peștișorii vii fixați atent în montură, însă de cele mai multe ori se folosesc, cu succes, momelile artificiale (linguri, voblere, twistere etc).

După ce a fost înțepată, știuca stă cîteva clipe nemișcată, după care trage puternic. Momentul înțepării și reacția imediată a pescarului sînt esențiale pentru prinderea peștelui. Nu uitați să folosiți căscătorul sau un lemn adecvat cînd scoateți cîrligul din gura știucii, deoarece aceasta mușcă deseori cu putere. Carnea de știucă este deosebit de gustoasă, ceea ce îi conferă știucii o valoare economică ridicată. De asemenea, icrele sînt foarte apreciate.