• „cu două milioane de lei nu poți să ai salariați incoruptibili”, afirmă Viorel Ifrim, liderul sindical al finanțiștilor băcăuani
Guvernul are la dispoziție două săptămîni pentru demararea negocierilor cu sindicatele funcționarilor publici, după ce aceștia au depus la Palatul Victoria un Memoriu cu revendicările breslei. Viorel Ifrim, liderul sindical al finanțiștilor băcăuani spune că principala solicitare este legată de îmbunătățirea nivelului de trai al funcționarilor publici. Ei doresc creșterea salariilor prin aprobarea proiectului de Lege a salarizării funcționarului public, acordarea primei de vacanță și aplicarea integrală a Legii 188, referitoare la statutul funcționarului public. Din acest ultim act normativ, Ifrim spune că „se aplică numai partea de obligații, în timp ce drepturile importante au fost suspendate”. În plus, liderul sindical afirmă că finanțiștilor li se limitează dreptul constituțional la muncă, deoarece, conform legislației, „nu putem face nimic în afara serviciului”. Viorel Ifrim este de părere că, dacă tot nu au voie să cîștige suplimentar din activități economice, „măcar să fim bine plătiți”.
Conform liderului sindical, majoritatea funcționarilor din Ministerul Finanțelor sînt plătiți sub salariul mediu și majoritatea se apropie chiar de salariul minim pe economie. „Cu două milioane de lei nu poți să ai salariați incoruptibili!”, avertizează Ifrim. Față de amenințarea altor lideri sindicali că se va ajunge cu protestul chiar pînă la blocarea activității din trezorerii, Viorel Ifrim spune că ar fi „varianta cea mai urîtă”, greu de crezut, mai ales datorită „pregătirii și responsabilității” personalului de profil. „Noi mergem pe procedurile legale și se poate ajunge, în ultimă instanță, la grevă generală, dar numai după parcurgerea procedurilor legale. Sperăm totuși că vom fi înțeleși”, mai spune Ifrim. El precizează că, la Bacău, conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice nu a făcut presiuni asupra sindicaliștilor, așa cum se întîmplă în alte județe. (Florin POPESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.