La Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău sînt înregistrați în tot județul un număr de 202.000 de pensionari. Dintre aceștia, după ani de trudă și sacrificii, 62% au pensii sub salariu minim pe economie, adică 1.750.000 de lei. 37% au pensii între 1,75 milioane și 5,5 milioane, iar un procent dintre pensionari au venituri de la stat de peste cinci milioane de lei.
„În legislația actuală a pensiei este prevăzut un barem maxim la care poate ajunge o pensie. Ea nu trebuie să fie mai mare de trei salarii minime brute pe țară. În ceea ce privește limita minimă nu există nici o precizare și, astfel, agricultorii au pensii chiar de o sută și ceva de mii de lei”, ne-a declarat Sergiu Huidici, director general adjunct la CJP Bacău. Cei 121.200 de pensionari care au pensii între o sută și ceva de mii de lei și 1,7 milioane trebuie să trăiască timp de o lună cu acești bani. Dacă pentru pensionarii agricultori cheltuielile sînt limitate, hrana fiind procurată din munca terenului propriu, pentru pensionarii din mediul urban situația este tragică. Aceștia trebuie să își drămuiască pensia pentru a acoperi cheltuielile la utilități, hrană și medicamente. „Am 71 de ani și o pensie de un milion și două sute de mii de lei. Stau într-un apartament cu două camere într-o zonă centrală și nu mai fac față cheltuielilor. Pe cît pot, încerc să nu rămîn restantă la întreținere, dar sînt bolnavă cu inima și tensiunea și lunar trebuie să-mi iau medicamente. Mă costă peste șase sute de mii de lei. Cum să trăiesc cu ceilalți șase sute de mii de lei? Nu pot să-mi permit să iau fructe, iar despre carne nici nu mai vorbesc. Noi, pensionarii, sîntem obișnuiți însă cu sacrificiile și restricțiile. Aștept iarna cu groază, din cauza cifrelor astronomice anunțate la întreținere”, ne-a spus Emilia Niță, o pensionară din Bacău.
Mulți dintre acești bătrîni și-au pus speranțele în programul de recorelare al pensiilor promis de guvernanți, dar acestea le-au fost înșelate. De el au beneficiat în acest an doar 79.000 de pensionari, urmînd ca de la anul să mai primească cîteva zeci de mii de lei alți 5.500 de pensionari. Bani care nu vor reuși în vecii vecilor să acopere să acopere cheltuielile acestor oameni. (C.T.)
Lasă un răspuns