După inițiativele legislative ale PSD și PNȚCD privind controlul averilor demnitarilor, un nou proiect de hotărîre în acest sens va fi înaintat, săptămîna viitoare, de către parlamentarii Partidului Umanist din România (PUR). „Proiectul nostru nu îi vizează doar pe parlamentari sau aleșii locali, ci are în vedere controlul tuturor averilor realizate în ultimii ani. În ultima vreme a devenit aproape o obișnuință ca soacrele, mamele și alte rude ale demnitarilor sau diverselor personalități cu funcții de decizie să se trezească peste noapte că sînt proprietarii unor averi fabuloase. Dacă proiectul PUR va fi admis, nu vom mai asista, în preajma alegerilor, la bătălii atît de aprige printre politicieni pentru a prinde un loc cît mai elgibil pe listele partidelor”, a declarat ieri Romeo Stavarache, președintele Organizației Județene Bacău a PUR. (E.S.)
Nou proiect de lege privind declararea averilor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.