Scaunul de tortură al dentistului

Te scoli într-o zi cu noaptea-n cap. Te uiți în oglindă și vezi că ți s-a umflat măseaua și că te doare de înnebunești. Nu ai altă soluție decît să îl vizitezi pe nenea dentistul. Acela pe care l-ai ocolit tu mult timp. Cam tuturor le este frică de omul în halat alb și de freza-sfredelici care te-a chinuit de mic. Mirosul etichetat cu emblema „de-a dentistului” îți reapare în minte și te gîndești cu teroare la scaunul torturii.

Acum există cabinete de stomatologice pe toate drumurile. Ai de unde alege. Dar nu de puține ori ajungi la doctor în cazuri extreme, în care tot ce poate să-ți facă este ori să-ți scoată măseaua, ori să-ți ofere cîteva pastile, să-ți calmeze durerea.

Avem mereu în minte ideea: „eu mă spăl mereu pe dinți! Nu au cum să se strice”. Dar asta depinde tot de propietarul lor: dacă îi spală numai dimineața, să aibă dinți frumoși și noaptea îi lasă pradă cariilor, sau dacă abia atinge periuța, de frică să nu o ude, și gata, crede că dinții săi sînt feriți. Poți să ai tu cea mai bună pastă de dinți, periuță ultimul răcnet, care spală singură, dar dacă nu le folosești, poți să fii sigur că vei ajunge tot pe scaunul de inchiziție.

Cine totuși merge la tot comentatul control medical anual? Eu nu. Tu? Nu prea cred. Fugim de doctor ca de ciumă. Puțini ajung de bună voie și nesiliți de nimeni pe la dentist. Chiar și cînd ai nevoie te-ai duce și nu prea: iei un agocalmin, un cub de gheață, un pic de spray să amorțească. Găsești milioane de motive să nu mergi chiar dacă te doare: ba mirosul, ba că ești timid, ba că poți să te îmbolnăvești (hapatită sau chiar și sida), ba că nu avem timp, ba mîine, și mai găsim noi zeci de alte scuze.

Ei, dar mai există și oameni curajoși: „prefer să mă duc la dentist, să mă doară atunci puțin, decît să mă chinuie mai tîrziu o măsea idioată”, spune Gabriela Ghiuțu, unul dintre puținii volutari de astfel de senzații tari. Bravo ei, dar eu nu-s ea. Eu prefer fuga, chiar dacă e rușinoasă. E alegerea fiecăruia. Recunosc că cea mai bună alegere e să mergi la dentist periodic, să ai grijă ca pînă la 25 de ani să nu rămîi știrb.

Rămîne de latitudinea fiecăruia dacă alegem scaunul torturii sau fuga, numai că s-ar putea să regretăm mai tîrziu, cînd nu o să mai putem zîmbi în poze, că avem un zîmbet de vrăjitoare.

( Andreea CEASĂR)