• s-a efectuat o tranzacție de aproape șase miliarde de lei cu acțiuni Sofert
Acțiunile SIF Moldova au crescut ieri relativ brusc în Bursa de Valori București. Cotațiile fostului FPP II s-au situat între 3.100 de lei și 3.300 de lei/acțiune, cu 200 de lei mai mult decît în ședința de vineri. Și volumul de tranzacționare a fost mare. S-au transferat în total 2,586 milioane de acțiuni, iar tranzacțiile au însumat circa 8,28 miliarde de lei numai la aceste acțiuni. Este cel mai mare volum de acțiuni transferate ieri pe segmentul SIF-urilor și cea mai mare valoare totală, SIF Moldova depășind, de această dată SIF Oltenia. Menționăm că evoluția din piață a arătat cererea mare pentru acțiunile societății moldovene de investiții, cererea fiind mai mare decît oferta.
Tot la Bursă s-a înregistrat o tranzacție mare cu acțiuni Sofert. Operațiunea s-a făcut însă pe piața Deal, acolo unde transferurile se fac între parteneri cunoscuți. Este vorba de 10.477.842 de acțiuni, tranzacționate la 570 de lei/acțiune (valoarea nominală este de 1.000 de lei). Este vorba, probabil, de o nouă operațiune între societăți ale grupului InterAgro. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns