Stresul și oboseala te fac insuportabil. O simțim pe pielea noastră, mai ales noi, cei mai mari, aflați în ultimul an de liceu, care ne pregătin pentru bac, admitere și ale examene ale vieții. Nici nu a început bine școala și deja ne-am săturat de teme, de ore nesfîrșite și de trezitul dimineața. Bacul se apropie cu pași tot mai grăbiți și nervii noștri sînt din ce în ce mai încordați. Conștienți sau nu de acest lucru, sîntem pe zi ce trece mai îngrijorați. Trec zile întregi fără să faci nimic altceva în afară de învățat. Nopțile sînt sacrificate aceleiași cauze, devenind tot mai lungi. De fapt, mai scurte pentru somn. Nu mai impresionează pe nimeni starea noastră de veșnică oboseală și indignare. Mai alarmant este că a căzut coaliția anti-profi. Acum fiecare își apără interesele. E ceva de genul „lupt pentru supraviețuire”. Dacă în anii precedenți eram cu toții interesați în a strica orele și a scoate profesorii din minți, acum, dacă nu te interesează ora, cu siguranță găsești ceva util de făcut (o temă la mate, la engleză etc). De regulă acestea sînt orele la care mai înveți și tu pentru școală, pentru că acasă nu vei renunța niciodată la materia pentru examen în favoarea unui obiect oarecare.
Fiecare moment este important. Iată de ce mulți dintre noi ajung să-și repete lecțiile în orice imprejurare: în stație, în autobuz, cînd mănîncă sau în orice alt moment. Însă toată pregătirea aceasta asiduă se asociază unui sentiment de pur egoism. Am devenit cu toții brusc interesați de școală, dar acest interes presupune din cîte se pare nimicirea „adversarilor” care, curios, sînt chiar colegii de clasă. Stresul și oboseala te fac insuportabil. Ți se pare că toate sînt pe dos și numai tu ai dreptate. Închipuiți-vă acum o gloată de astfel de antipatici în același timp, în același loc. Toți țipă, se ceartă, caută să rastoarne realitatea. Și mai tragic este că niciodată nu ajung la un rezultat. Poți mai degrabă să convingi în astfel de cazuri că ai luat-o de tot razna. De s-ar termina odată cu examenele astea. să redvenim oameni normali! (Roxana POPA)
Lasă un răspuns