„La mulți ani!” zeiței gimnasticii românești, Nadia Comăneci

Iulie 1976. Olimpiada de la Montreal. Peste 20.000 de spectatori și peste un miliard de telespectatori au asistat la marele triumf al Jocurilor Olimpice de la Montreal care a revenit unei gimnaste de 14 ani și jumătate din România, inegalabilei Nadia Comăneci. Farmecul ei și talentul cu totul ieșit din comun ne-au făcut să ne simțim pentru o clipă mai puternici, mai îngăduitori unii cu alții, mai curați și mai animați de o nouă dorință: aceea de a trăi viața la cea mai mare intensitate. Avem datoria morală de a nu uita acea perioadă de strălucire a gimnasticii românești (care continuă și astăzi) și în special a Nadiei Comăneci și de a le povesti copiilor noștri extraordinarele izbînzi ale celei mai renumite sportive a secolului XX.

Trebuie să ne amintim nu numai victoriile, ci și momentele dificile din viața ei, emoțiile, eforturile supraomenești din timpul antrenamentelor obositoare, sacrificiile făcute pentru a încununa o carieră de excepție, puținele satisfacții ale unei copilării stopate de o maturitate care, probabil, a venit prea devreme, atunci cînd ceilalți copii se bucurau încă de vacanțe, păpuși și pupicuri dulci. O maturitate care a întărit-o pe Nadia pentru mai tîrziu, în lupta cu greutățile vieții. Răsunătoarele victorii ale Nadiei la campionatele naționale, europene, mondiale și la olimpiade au consacrat-o definitiv în galeria marilor personalități ale secolului XX. Nadia a revoluționat gimnastica mondială – sportul în general – prin abordarea unui nou stil, mult mai dinamic, mai artistic și mai spectaculos. De altfel, Nadia este singura sportivă din întreaga istorie a Jocurilor Olimpice moderne care, la Montreal, în decursul a numai cinci zile, a obținut nota 10 de șapte ori! Cu zîmbetul său magic și cu uimitoarea sa stăpînire de sine, această fetiță cu codiță a paralizat pînă și minunea tehnică a secolului, caculatorul, ce nu fusese programat să noteze perfecțiunea.

A fost și va rămîne un simbol al unei puternice voințe, al demnității și perfecțiunii umane. În perioada olimpiadei, sondajele televiziunii americane au indicat-o pe Nadia, în urma vizionării evoluției sale, pe locul 2, cu 19 puncte, la doar 1 punct de emisiunea lui Neil Armonstrong, care a primit punctajul maxim, adică 20.

Acum, după mulți ani, îmi aduc aminte cu plăcere și cu nostalgie, cînd eu și cu alți colegi am petrecut minunate momente atît la școală, cît și în vacanța la Slănic, alături de Nadia, colegele și antrenorii Karoly care veneau des în cantonament aici, pentru a-și încărca bateriile și a respira aerul pur, ozonat al munților și de care nu beneficiau la Onești. Cei mai buni și mai disciplinați elevi

ai școlii au urmărit în tăcere totală, așezați într-un colțișor de sală, antrenamentele la „sînge” pe care le desfășurau fetele la etajul superior al popicăriei. În rest, era o oarecare destindere, școala fiind la finalul ei (clasele VII – VIII), iar sosirea vacanțelor ne umpleau sufletele de bucurie.

Momente unice, de neuitat. Implicarea Nadiei într-o multitudine de acțiuni, în special cu scop umanitar, ca promovarea campaniei internaționale de luptă împotriva cancerului la sîn și a competiției de mare anvergură „special Olimpics”, răspîndită în toată lumea și rezervată persoanelor cu handicap, nu fac atlceva decît să-i consolideze personalitatea puternică, cea a unui suflet de aur, mereu apropiat de semenii săi. Pe 12 noiembrie, Nadia își sărbătorește ziua de naștere și probabil că rîndurile de față nu vor ajunge la ea. Avem, însă, datoria morală de a o nu uita, așteptînd-o în continuare să facă un mic popas, acolo unde, cu ceva timp în urmă, în frumoasele seri de iarnă, începuse să viseze la titlul olimpic. Îți mulțumim Nadia și îți urăm „La mulți ani!”. (Romulus Dan BUSNEA)