Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

Privatizare cu „dolari românești” la Chimcomplex Borzești

Redacția Ziarul de Bacău

• la un an după ce a vîndut Rafo, statul român speră prin Chimcomplex că va reuși o nouă „privatizare de succes” cu investitori români

Privatizarea uneia dintre cele mai importante societăți comerciale din județul Bacău, Chimcomplex SA Borzești, a intrat pe ultima sută de metri. De acest lucru sînt convinși atît cei doi competitori rămași în cursa pentru privatizarea întreprinderii oneștene, miliardarii Ștefan Vuza și frații Cristescu, cît și Virgiliu Băncilă, directorul general al Chimcomplex. Reprezentanții APAPS au declarat la rîndul lor că, pînă la sfîrșitul acestui an, se va semna contractul de privatizare.

De la extaz la agonie

Chimcomplex Borzești s-a constituit ca societate comercială independentă în 1990. Pînă în acel an, înteprinderea oneșteană a funcționat sub denumirea de Uzinele Chimice Borzești, în cadrul Combinatului Petrochimic Borzești, un mastodont industrial care aduna sub aceeași umbrelă actualele societăți Rafo, Carom și Chimcomplex. Considerată drept „unitate reprezentativă a industriei chimice românești”, Chimcomplex fabrică și comercializează produse clorosodice, cloruri anorganice, solvenți organici, alchilamine, intermediari pentru sinteze și detergenți, precum și produse de uz fito-sanitar. Dar „bijuteria” societății oneștene este Soda M, investiție realizată după 1990 și considerată în momentul inaugurării drept a doua mare investiție din România, după centrala nucleară de la Cernavodă. Numai că aceeași investiție, mai bine zis creditul necesar realizării acesteia, a ajuns să apese greu finanțele societății, în condițiile pierderii unor piețe de desfacere, atît la intern, cît și la export. Criza economică și financiară a atins apogeul în vara acestui an, cînd prețul pe piața externă la sodă s-a prăbușit. Primele semne ale crizei au apărut în 2001, dar evenimentele tragice din 11 septembrie anul trecut au grăbit declinul societății oneștene, nevoită să se supună crizei economice din Europa și din SUA.

În primăvara acestui an, directorul general Virgiliu Băncilă prevedea că această criză va dura pînă la sfîrșitul toamnei. Calculele lui s-au dovedit a fi corecte. Dacă, în aprilie, Chimcomplex abia primea, pe piața externă, 40 de dolari pe o tonă de sodă, în luna noiembrie s-a ajuns la un preț de 110 – 140 de dolari tona, iar pentru luna decembrie se preconizează o creștere de alți 10 – 15 dolari pe tonă. După cum ne-a declarat directorul general Virgiliu Băncilă, pragul de rentabilitate este de 120 de dolari tona de sodă. Dar chiar dacă acest prag a fost depășit, chimiștii oneșteni pot spera la mai mult, în condițiile în care, în 2001, media prețului sodei pe piața externă a fost de 233 dolari tona.

Bătălia finală se va da între frații Cristescu și Ștefan Vuza

Toate aceste calcule și le-au făcut, desigur, și posibilii investitori, Ștefan Vuza și frații Cristescu. Înaintea lor s-au arătat interesați de preluarea pachetului majoritar de acțiuni și alte grupuri de firme din Europa și de dincolo de Ocean. Dar aceștia, din diferite motive, s-au retras, în timp ce Ștefan Vuza și frații Cristescu au continuat negocierile cu APAPS și au avut întîlniri cu conducerea firmei oneștene și cu liderii de sindicat ai chimiștilor. „Din punctul nostru de vedere, orice investitor serios este binevenit”, ne-a declarat Virgiliu Băncilă la puțin timp după întîlnirea cu Emil Cristescu. Omul de afaceri timișorean a avut luni, 18 noiembrie, o serie de discuții cu administrația societății și cu liderii de sindicat. Dacă pentru reprezentanții salariaților cel mai important aspect este păstrarea locurilor de muncă și a drepturilor salariale după privatizare, directorul Virgiliu Băncilă este ceva mai nuanțat. „Pentru viitorul proprietar al societății noastre, primul pas va fi reducerea consumurilor de utilități și energie, după care va urma un program de investiții”, cam acestea trebuie să fie, conform directorului Chimcomplex, prioritățile celui care va prelua pachetul de acțiuni de la APAPS. Virgiliu Băncilă ne-a declarat că aceste subiecte au fost discutate punctual cu Emil Cristescu și, chiar dacă nu s-au avansat cifre referitoare la viitoarele investiții, se pare că omul de afaceri timișorean „s-a arătat deschis” față de propunerile directorului oneștean.

Privatizarea Chimcomplex, care pare acum mai apropiată ca oricînd, a avut de străbătut un drum lung și chiar anevoios uneori. Anunțul pentru privatizare a fost publicat de APAPS pe 25 martie, dar termenul de 180 de zile pînă la finalizarea negocierilor a expirat fără ca ceva concret să se întîmple. Termenul a fost totuși prelungit, iar între reprezentanții APAPS și cei doi posibili investitori au avut loc cinci runde de negocieri, întrerupte la un moment dat. „Negocierile au fost reluate, iar cei doi posibili investitori urmează să depună ofertele finale, după care se va ști care este noul proprietar al Chimcomplex”, ne-a mai declarat directorul general Băncilă. (Cristian BIBIRE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.