Parcul Industrial HIT este un proiect promovat de Consiliul Județean (CJ) Bacău, în parteneriat cu Consiliul Local al comunei Hemeiuși, în cadrul Programului PHARE 2000. Bugetul total estimat al proiectului este de 8,5 milioane de euro, din care 4,8 milioane – finanțare din partea Uniunii Europene, 1,6 milioane de euro – contribuția Guvernului României, iar 2,1 – cofinanțare locală. Punctul de pornire a investiției poate fi considerată ziua de 22 octombrie 2002, cînd la București s-a desfășurat licitația internațională pentru selectarea constructorului Parcului. Cel mai tîrziu pînă în februarie 2003, conducerea CJ apreciază că vor demara lucrările de construcție, care se vor derula pînă în noiembrie 2004, cînd este prevăzută inaugurarea obiectivului.
Parcul Industrial HIT va fi amplasat în comuna Hemeiuși, la doar nouă kilometri de municipiul Bacău și de DN2. Avantajele amplasamentului sînt conferite de apropierea de Aeroportul băcăuan, care a primit de curînd statutul de „internațional”, ceea ce ,alături de utilitățile existente în apropiere (linie electrică de 20 de kvolți, aducțiuni de apă potabilă și gaz metan, rețele apropiate de telefonie și fluxuri pentru transmisii de date de mare viteză pe fibră optică etc) creează o perspectivă extrem de favorabilă asupra oportunității investiției.
Două sînt obiectivele esențiale ale proiectului: crearea unei infrastructuri de afaceri de tip „Parc Industrial” pentru sprijinirea IMM-urilor din domeniul IT&C (tehnologia informațiilor și comunicații) și amorsarea unei industrii alternative, performante și nepoluante.
Pentru spațiile care vor fi construite la Hemeiuși, firmele investitoare vor plăti chirii la aproximativ 50 la sută din prețul pieței. De asemenea, CJ vrea să creeze aici un microclimat de afaceri modern și civilizat, prin concentrarea mai multor servicii esențiale derulării activităților economice. Parcul Industrial HIT va fi dotat cu utilități speciale, specifice domeniului IT&C – canale de transmisii date de mare viteză (fibră optică și radio), climatizare, rețele interne, curent electric stabil etc.
Parcul este structurat pe șapte centre
Suprafața totală a parcului este de 10,85 hectare, din care, în primă fază, pe mai mult de patru hectare vor fi amplasate construcții. Parcul va fi structurat pe șapte centre importante:
• Centrul de servicii și producție software pentru IMM-uri. Obiectivul este gîndit pentru a asigura funcționarea a minimum 50 de IMM-uri cu activitate în domeniul serviciilor IT&C și al producției de software. Pentru fiecare firmă ce va funcționa aici este prevăzut un spațiu mediu de 40 de metri pătrați. Pe lîngă aceste spații, pe fiecare etaj sînt prevăzute săli de discuții și întîlniri care pot fi folosite de cei care activează în interiorul centrului. Centrul va avea o suprafață totală construită de 1.450 de metri pătrați și o suprafață totală desfășurată de 3.967 de metri pătrați.
• Zona de producție industrială. Este concepută o zonă de aproximativ 5.000 de metri șătrați pentru producție industrială. În această zonă sînt proiectate patru hale pe structură metalică cu închidere, realizate din panouri termoizolante. Cele patru hale sînt prevăzute cu sisteme individuale de climatizare și au următoarele suprafețe: o hală mică, de 380 de matri pătrați, două hale medii a cîte 810 metri pătrați fiecare și o hală mare de 1.210 metri pătrați. La interior spațiile sînt proiectate în vederea unei maxime flexibilități, funcție de cerințele beneficiarului. Tot în zona de producție este inclus un depozit general cu o suprafață de 1.732 de metri pătrați, care va deservi întreaga zonă. Această hală este o clădire capsulată ce beneficiază de instalații de climatizare proprii, care asigură un microclimat adecvat pentru produsele realizate.
• Spații pentru companiile IT&C. Sînt în principal destinate marilor companii IT care își vor exprima dorința de a activa în interiorul parcului. Sînt gîndite două tronsoane de clădire (P^1 fiecare) cu posibilități de extindere ulterioară, funcție de cerințe. La interior, spațiile sînt proiectate în vederea unei flexibilități maxime, după cerințele beneficiarului. Pentru fiecare tronson, aria construită este de 216 metri pătrați, iar aria desfășurată, de 854 de metri pătrați. Cele două tronsoane sînt amplasate în imediata vecinătate a lacului, respectiv în partea de nord a acestuia.
• Centrul de instruire certificată IT&C. Este compus din două module de clădire: una P^2 (arie construită de 180 de metri pătrați și arie desfășurată construită de 568,72 metri pătrați), care conține centrele de instruire certificată. Practic, la fiecare nivel va putea funcționa cîte un astfel de centru. Îbn plus, va exista o clădire P^3, care conține 49 de locuri de cazare în camere tip „single” pentru participanții la programele de instruire. Aria totală construită va fi de 638 de metri pătrați și aria desfășurată, de 1.881 de metri pătrați.
• Zona de servicii a parcului. Este dispusă numai pe parter și se află în imediata apropiere a corpului pentru servicii și producție software, iar serviciile rezolvate arhitectonic sînt bancare, juridice, poștale, consultanță, centru de copiere, precum și de asistență medicală. Aria construită a acestei zone este de 500 de metri pătrați.
• Centrul comercial. Această zonă este amplasată chiar în centrul Parcului Industrial HIT, în așa fel încît distanțele de parcurs pînă la clădirile de servicii, producție, administrative sau de cazare să fie cît mai mici. Construcția va fi o clădire parter de formă poligonală și va fi capabilă să permită îndeplinirea a trei servicii: un magazin mixt, un fast food și o minicantină. Suprafața desfășurată a clădirii va fi de circa 900 de metri pătrați, care vor fi disponibili 50 la sută pentru minicantină, 25 la sută pentru magazinul mixt și 25 de procente pentru zona alocată fast food – ului.
• Sediul administrativ al parcului și centrul de afaceri. Acest obiectiv a fost gîndit pentru a funcționa în două clădiri cuplate prin intermediul unui pasaj de acces și vor fi amplasate în centrul parcului. sediul administrativ a fost proiectat să funcționeze într-o clădire cu etaj P^3, avînd aria construită de 345 de metri pătrați și aria desfășurată de 1.216 metri pătrați. Aici va lucra echipa de management a parcului și personalul administrativ. Centrul de afaceri va funcționa într-un corp de clădire cu aria construită de 292 de metri pătrați și suprafața desfășurată de 1.047 metri pătrați. Centrul va conține o mini sală de conferințe, sală de seminarii multimedia, săli de seminarii, săli pentru tratative și tranzacții.
Impactul estimat
Inițiatorii investiției preconizează că Parcul Industrial HIT va constitui în regiune o alternativă industrială pe termen lung. Alte efecte pe care contează CJ sînt:
– crearea de locuri de muncă pentru specialiști IT&C din regiune. Estimativ, în cadrul parcului vor exista aproximativ 600 de locuri de muncă, din care peste 200 vor fi slujbe nou create;
– încurajarea dezvoltării pe plan local și regional a afacerilor din domeniul IT&C;
– diminuarea migrării specialiștilor spre alte regiuni sau străinătate;
– utilizarea eficientă a infrastructurii regionale de comunicații și telecomunicații existente pe plan local;
– stimularea interesului pentru domeniul IT&C, care va aduce cu sine o creștere a investițiilor de profil, dezvoltarea învățămîntului de specialitate în regiune, accelerarea informatizării administrației publice locale și a agenților economici din zonă;
-scăderea costurilor de acces la tehnologia informatică prin intensificarea competiției în zonă pe domeniul IT&C;
– atragerea investitorilor strategici ce pot dezvolta proiecte specifice la nivel regional sau național.
Lasă un răspuns