„Tu ești alesul Domnului!”
Un băcăuan susține că a avut, în vis, revelația întîlnirii cu Domnul nostru Iisus Hristos, care l-ar fi învrednicit să înalțe zidire în piatră întru slava Mîntuitorului. Cele cinci componente ale complexului sculptural ar urma să fie dispuse în semnul Sfintei Cruci, acoperind toate punctele cardinale ale țării. Dumnezeiasca lucrare va purta denumirea „Drumul Crucii”, care reunește toate credințele și religiile, și va împlini înfrățirea dintre bisericile surori ortodoxă și catolică.
Revelația
Este o faptă de inspirație divină, ține să se mărturisească Stelian Doroftei, om cu frică, dar și cu dragoste de Dumnezeu, unul dintre credincioșii pe care Bacăul îi numără printre vrednicii săi purtători de cele sfinte. El și-a propus, la începuturile îndemnului ceresc, să sculpteze într-o stîncă, pentru eternitate, trupul Domnului nostru Iisus Hristos. Între timp, îndemnat și de fețe bisericești dăruite vieții monahale, dar și de alte întîmplări cu mesaj patristic, a dat noi dimensiuni și semnificații proiectului său, care a căpătat, astfel, proporții naționale. „Mi s-a arătat în vis – povestește concitadinul nostru. În primăvara viitoare se vor împlini șapte ani, eram în postul Paștelui. Era noaptea spre duminică și se făcea că mă aflam în dreptul Parcului Trandafirilor, privind spre catedrala Sfîntul Nicolae, în fața căreia se afla o mulțime de credincioși ce ascultau Sfînta Liturghie. Mîntuitorul mi s-a arătat deasupra sfîntului lăcaș, în partea stîngă a acestuia, încadrat de o aură. Stătea în genunchi, cu mîinile împreunate la piept, sub formă de cruce, și privea spre cer, rugîndu-se. Nimeni din cei ce se aflau în mulțimea de enoriași nu i-au remarcat prezența. Am fost singurul ales. L-am privit și am strigat, gîtuit de emoție: „Doamne!”, după care imaginea i s-a destrămat. Visul s-a spulberat brusc, lăsîndu-mă cu întrebarea pe buze: de ce tocmai eu și ce vrea să însemne acest mesaj ceresc?
Timp de patru ani am încercat să descifrez mesajul dumnezeiesc. Răspunsul a venit în primăvara anului 2000, cînd am simțit că trebuie să fac ceva măreț, pentru eternitate. Atunci am hotărît că voi sculpta în stîncă trupul Mîntuitorului, așa cum mi se înfățișase în vis. Revelație întărită și de o altă întîmplare al cărei ales am fost: în aceeași primăvară a anului 2000, m-am dus să ascult Sfînta Liturghie de duminică la Biserica Sfîntul Gheorghe din Bacău. Purtam în mîini mai multe iconițe pe care le-am scăpat pe jos; am avut senzația că cineva, ceva, o putere nevăzută, mi le-a luat pentru a-mi atrage atenția asupra unui fapt supranatural. I-am povestit cele întîmplate preotului paroh Stelian, care m-a îndemnat să mă duc la Sfinția Sa Iustin Pârvu – starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Cunoscut și recunoscut pentru harul său în a înțelege și îndruma pașii credincioșilor întru cele sfinte, acesta mi-a ascultat visul și intenția în legătură cu el, a binecuvîntat ideea, recomandîndu-mi să o transpun în faptă pe Muntele Ceahlău, munte sfînt, cu mulți viețuitori pustnici.
Proiectul
După aproape patru ani de la această viziune dumnezeiască, Stelian Doroftei spune că a avut o altă revelație: aceea de a împlini ceva deosebit, nemaivăzut și nemaiauzit pe la noi. Acel impuls divin s-a întruchipat în ideea de a realiza o sculptură de dimensiuni monumentale a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Îl voi sculpta exact așa cum mi s-a arătat în vis: rugîndu-se. În această hotărîre am fost inspirat și de modelul ansamblului sculptural al celor trei președinți „istorici” americani – Washington, Lincoln și Jefferson – săpat în Munții Stîncoși. Statuia o doresc a fi, în fapt, un basorelief cu dimensiuni între 35-50 de metri. Inițial m-am gîndit, și am întreprins și o serie de demersuri, ca statuia să poată fi sculptată pe versantul central al Muntelui Pufu din stațiunea Slănic Moldova, sub locul cunoscut de localnici „300 de scări”. Am și executat matrița, multiplicată în trei exemplare, pentru a o expune la muzeele de istorie din Bacău, Iași și București, replicile – realizate din ipsos, putînd fi montate pe postamente speciale, în vitrine concepute spre a le proteja oferind, totodată, maximum de vizibilitate. După primirea, ascultarea și binecuvîntarea Sfinției Sale Iustin Pârvu, proiectul meu a cîștigat enorm în amplitudine. Acesta m-a sfătuit să realizez un ansamblu sculptural compus din cinci statui – patru dintre ele, cu înălțimi de 50 de metri, urmînd să fie săpate în stîncă, iar a cincea – dispusă central, să fie realizată din metal, cu înălțimi de 80 de metri, iar anvergura brațelor de 50 de metri. Aceste statui ar urma să fie dispuse pe platourile cu altitudine maximă din cinci masivi muntoși, astfel: în centru – Răstignirea lui Iisus, ansamblu monumental sculptat în metal, dispus în apropiere de Brașov, în Munții Ciucașului, cu binecuvîntarea Mitropoliilor Munteniei, a Dobrogei și Episcopiei Buzăului; în nord – Înălțarea lui Iisus, sculptură în piatră dispusă pe Muntele Ceahlău, realizată cu binecuvîntarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscopiei Iașilor; în est – Rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsemani, sculptură în piatră dispusă în Munții Vrancei, între Focșani și Sf. Gheorghe, cu binecuvîntarea Arhiepiscopiei Tîrgoviștei și Mitropoliei Munteniei și a Dobrogei; în vest – Învierea domnului nostru Iisus Hristos, sculptură în piatră, dispusă pe Muntele Gutîi, în apropiere de Baia Mare, realizată cu sprijinul și binecuvîntarea Mitropoliei Ardealului și Episcopiei de Alba Iulia; în sud – Tînguirea Maicii Domnului, sculptură în piatră, dispusă în Munții Mehedinților, în zona Drobeta Turnu-Severin, cu binecuvîntarea Mitropoliei Olteniei și Episcopiei Craiovei.
„Tu ești alesul Domnului! Dumnezeu te-a menit să faci lucrarea asta măreață”, m-a blagoslovit părintele Iustin Pârvu. Întors acasă, am realizat o machetă, la scară, a proiectului, cu dimensiunile de 180x110x60 centimetri. Starețul Mănăstirii Petru Vodă m-a îmbărbătat în proiectul meu, cu promisiunea sprijinului total. „Să nu te îndoiești nici o clipă de izbîndă – m-a asigurat – lucrarea Domnului e mare și sfîntă și o vei împlini. Te vei bucura de oameni cu credință care te vor ajuta”. Tot el m-a îndemnat să purced la această sfîntă lucrare cu gîndul că ea va împlini năzuințele de revenire a bisericilor – surori ortodoxă și catolică sub simbolul sfînt al „Acoperămîntului Maicii Domnului”, care reunește într-una toate credințele și religiile lumii acesteia. Tot la îndemnul starețului Ion Pârvu am cerut binecuvîntarea, în scris, de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – Teoctist, Papei Paul al II-lea, prin bunăvoința și intermediul Bisericii romano-catolice, Parohia „Sfînta Cruce” Bacău, Mitropolitului Moldovei – Daniel, Diacezei romano-catolice Iași – episcopului Petru Gherghel. În primăvara anului viitor voi urca pe munte pentru a începe opera căreia i-am fost hărăzit prin providență cerească. „Să nu-ți faci griji, Dumnezeu veghează asupra ta și oamenii vor veni singuri la tine pentru a-ți oferi ajutorul”, m-a îmbărbătat Sfinția Sa Iustin Pârvu.
Cine este alesul Domnului?
Foarte mulți dintre băcăuani îl cunosc. Stelian Doroftei are 50 de ani, de profesie bijutier. Dar marea sa pasiune este sculptura, de care s-a simțit atras încă de pe cînd avea zece ani. Lucrează în ceară, ipsos, lemn și marmură. Credincios, creștin ortodox. Este căsătorit și tatăl a doi copii: mezinul – Ionuț Stelian, are 6 ani, iar sora sa, Cristina, 31. Aplicări caritabile: în primăvara anului 1990 a încercat să pună în aplicare un proiect social – înființarea și susținerea, din venituri proprii, a unei cantine sociale gen „cina creștină”, dar a eșuat din lipsa unui spațiu adecvat, pe care autoritățile locale de atunci au refuzat să i-l pună la dispoziție. După cum ne-a mărturisit în timpul documentării acestui articol, este hotărît să realizeze opera vieții sale chiar cu riscul de a cerși bani în fața bisericilor. În fața unei asemenea demers și a unei astfel de hotărîri, nu ne rămîne decît să ne descoperim, rostind, în același timp, creștinescul Doamne- Ajută-l! Promitem, la rîndul nostru, că îl vom sprijini permanent punîndu-i la dispoziție spațiul publicistic, atît cît va fi nevoie. (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns