Castelul de la Dărmănești va rămîne, foarte probabil, definitiv în proprietatea Agenției Teritoriale a Taberelor și Turismului Școlar (ATTTS) Bacău. Cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă profesorul Nicu Harasemciuc, directorul „taberelor” băcăuane. „Castelul de la Dărmănești se află, încă, în litigiu, ca foarte multe tabere din România. Am înțeles însă că Guvernul va emite o hotărîre în care vor fi nominalizate toate imobilile pentru care s-a depus cerere de retrocedare și care nu vor fi înapoiate în natură. Castelul de la Dărmănești este unul dintre cele mai valoroase imobile de gen, ceea ce-i conferă foarte multe șanse să facă obiectul hotărîrii amintite. De altfel, chiar moștenitorii castelului au declarat că ar prefera să primească, în schimbul acestuia, despăgubiri bănești”, ne-a declarat directorul ATTTS Bacău. Amintim că, în urmă cu circa doi ani, Șerban Cantacuzino și Maria Basarab Brîncovan, urmașii familiei princiare Gheorghe și Elisabeta Știrbey, au depus o cerere de retrocedare a castelului, dar au acceptat și o despăgubire bănească în valoare de un milion de dolari. Ulterior, Ministerul Educației a anunțat că nu este de acord că suma respectivă și a evaluat castelul la aproximativ 400.000 de dolari. (E.C.)
Lasă un răspuns