• asta au constatat-o viceprimarii Dragoș Benea și Laurian Lucaș, care i-au oferit un parfum al cărui slogan publicitar este „desparte-te de băiat și devino bărbat!”
Biroul prefectului Radu Cătălin Mardare arăta ieri, pe la prînz, ca o veritabilă florărie. Nu, nu s-a apucat să facă afaceri cu bani publici, ci a fost asaltat de dimineață de prieteni și colaboratori care i-au oferit în dar, cu ocazia zilei sale de naștere, coșuri sau buchete de flori, care mai de care mai frumos aranjate. Îmbrăcat într-un costum foarte elegant, prefectul Mardare și-a petrecut prima parte a zilei în mod obișnuit, la serviciu. Singura diferență: rigidul birou al primului om din județ a fost înveselit de flori, șampanie și musafiri. Ziariștii nu au uitat de întîlnirea zilnică de la ora 11 cu Radu Cătălin Mardare, numai că, de această dată, principala curiozitate a fost cea legată de vîrstă. Prefectul a dezvăluit, bărbătește, că a împlinit 43 de ani, pe care, între noi fie vorba, nu îi arată.
Primii care l-au felicitat pe prefect de ziua lui au fost, evident, soția, Consuela, și fiul lor, Alexandru. „Ei au fost primii care mi-au spus «La mulți ani!» și mi-au oferit o statuetă simbolică cu trei oameni care se țin de mînă”, a explicat Radu Cătălin Mardare, care ne-a mărturisit că la moment a fost prezentă și pisica lor, Piați, care de curînd a adus pe lume doi motănei. Imediat ce a ajuns la birou, prefectul a avut de luptat mult cu telefonul, care a sunat non-stop. Felicitările au venit de peste tot, însă cei mai mulți directori de instituții și primari din județ au ținut să-l felicite personal. Unul dintre ei a fost Viorel Ghelase, directorul Direcției Silvice, care, în timp ce prefectul se întreținea cu ziariștii, i-a oferit un coș superb de trandafiri roșii. Puțin înaintea acestuia, Ioan Melinte, directorul Direcției Agricole, îi dăruise primului om din județ o icoană și chiar a profitat de prezența unui fotoreporter pentru a se fotografia alături de șeful județului.
Prefectul a devenit de ieri „bărbatul” Hugo Boss
Printre cei care au venit personal să-l felicite pe prefect au fost și Dragoș Benea și Laurian Lucaș, viceprimarii orașului Bacău. Cum la moment au fost de față și ziariștii, curiozitatea nu ne-a dat pace și i-am întrebat pe mai tinerii viceprimarii ce cadou i-au oferit. „Cadoul a fost cumpărat special, în urmă cu o lună, din Olanda”, a spus viceprimarul Benea, care a lăsat să se înțeleagă că este vorba despre un parfum. „E un parfum pe care-l ținem de o lună, să-l oferim cuiva special. A fost cumpărat chiar la lansarea lui, iar mesajul publicitar a fost «Desparte-te de băiat și devino bărbat adevărat»”, a explicat Dragoș Benea. „Era și timpul”, a punctat imediat prefectul, replică ce a stîrnit rîsul general. Parfumul este Hugo Boss, dar numele ne-a rămas deocamdată necunoscut. Denumirea prea complicată l-a făcut pe Dragoș Benea să spună că seamănă cu cea a „unui baron local”, dar a adăugat rapid că n-are nici o legătură cu sărbătoritul. În schimb Laurian Lucaș și-a luat angajamentul să „simtă” dacă prefectul Mardare va folosi sau nu parfumul.
În timp ce telefonul mobil vibra sau bipăia din cauza apelurilor primite, lucru care se întîmpla cam o dată la fiecare 10-15 secunde, Radu Cătălin Mardare ne-a mai povestit că cea mai frumoasă petrecere la ziua de naștere a fost în clasa a XI-a sau a XII-a, fără să se poată hotărî care dintre cele două petreceri i-au mers mai mult la suflet. „Majoratul m-a prins în armată. Am primit o permisie, de fapt e impropriu spus permisie. A fost o învoire, de 48 de ore, și am încercat să adun vreo cîțiva foști colegi de liceu. Mulți erau și ei în armată, așa că ne-am strîns cîțiva și am făcut o petrecere…”, a terminat prefectul, lăsînd să se înțeleagă că a fost vorba de un bairam în toată regula.
Pentru seara de vineri, prefectul spus că nu a plănuit să reediteze chefurile din liceu. „Nu m-am gîndit la ceva anume. Mă simt foarte bine așa, nu simt nevoia să fac ceva special, să deschid șampanii sau să arunc petarde”, a spus, în final, Radu Cătălin Mardare, care nu mai scăpa de întrebările pe această temă. Cel mai probabil, a afirmat prefectul, va rămîne acasă, alături de familia lărgită, dacă ținem cont și de pisoii abia veniți pe lume. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns