• de astăzi intră în vigoare un nou act legislativ care reglementează furnizarea agentului termic • acesta îi obligă pe beneficiari să achite în avans cu o lună căldura și apa caldă consumate • partea bună este că locatarii pot solicita montarea de contori, pentru a nu mai fi nevoiți să plătească și pierderile din sistem
Începînd de astăzi intră în vigoare Ordonanța de Guvern
nr. 73 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat. Noul act normativ aduce în discuție utilizatorii, prețurile și tarifele sau contorizarea, precum și sancțiunile aplicate în cazul nerespectării prevederilor. Cele mai importante reglementări care îi vizează pe consumatorii casnici fac referire la contorizarea agentului termic și la plata anticipată a cheltuielilor prezumate.
Ca și pînă acum, furnizarea energiei termice pentru încălzire și prepararea apei calde de consum se efectuează contracost, în baza unui contract de furnizare cu caracter permanent, denumit contract-abonament. Ordonanței stipulează, însă, referitor la contractele abonament, că acestea se încheie cu plata anticipată a unei sume reprezentînd contravaloarea prezumată a cantității de energie termică furnizate/consumate într-o perioadă de 30 de zile. Practic, cetățenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor fi obligați ca din această lună să plătească în avans utilitățile termice. Măsura este încă o povară pe umerii cetățenilor care își achită la timp contravaloarea întreținerii. În condițiile în care datoriile băcăuanilor la întreținere ajung la circa 100 de miliarde de lei, este greu de crezut că oamenii vor fi dispuși să plăteasc în avans servicii de calitate îndoielinică, livrate la prețuri astronomice. Opinia este împărtășită și de administratorii asociațiilor din municipiul Bacău, care sînt de părere că tot locatarii buni platnici vor fi cei care vor suporta povara plății în avans a întreținerii.
Ordonanța care a intrat astăzi în vigoare prevede montarea de contoare pentru căldură și apă caldă la nivelul fiecărui bloc sau scări de bloc unde există branșamente. Actul normativ stipulează că „echiparea sistemelor energetice de interes local și a imobilelor cu destinație de locuințe de dispozitive de măsurare – înregistrare a cantităților de energie termică produse și/ sau distribuite se face de către operatorii furnizori de energie termică, în mod eșalonat, pînă la 31 decembrie 2004, pe baza unor programe elaborate și aprobate de autoritățile administrației publice locale, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei orgonanței”. Utilizatorii care doresc montarea controarelor în avans, pot solicita acest lucru, dar ei trebuie să achite cu bani din buzunar contravaloarea dispozitivelor, banii recuperîndu-i de la societățile furnizoare, prin neplata utilităților termice pînă la echivalarea sumei investite. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns