Retrospectiva anilor de liceu

Nu e chiar atît de rău la școală, nu?!

Își poate cineva imagina adolescența fără chinurile de zi cu zi de la școală? Bineînțeles că nu. Torturile profesorilor fac parte din panoramă și rezervă clipe de neuitat. Asta în cazul în care ai scăpat de școală și privești cu jind la cei care încă se mai bucură de posibilitatea de a-și tortura profesorii. Cei care mai au de suportat dureroasele chiuluri și insuportabilii legiuitori de la catedră nu pot decît să-și facă viața de elev mai ușoară. Prin orice metodă posibilă.

Clopoțelul se pare că nu a iertat nici în acest an nervii oropsiților și s-a încăpățînat să dea de veste începutul unui nou an de chin. Nostalgici în privința anilor petrecuți pe băncile liceului, cei care au scăpat de grijile temelor și a profesorilor nu vor ezita să mai vîndă cîte un pont celor mai mici. De la ei am putut afla care sînt cei mai stresanți ani de liceu, dar și metodele pe care le-au aplicat pentru a-și „cuminți” profesorii, atunci cînd a fost cazul. Nu au făcut excepție din dezvăluiri nici micile gafe ale profilor, de care tinerii fac și acum haz și care, fără îndoială, au fost deliciul unor lungi și plictisitoare ore de curs.

Clasa a IX-a: prima bere, prima țigară, primul chiul.

Depănînd șirul amintirilor alături de cîțiva tineri care au absolvit în această primăvară liceul, am realizat că fiecare a avut de depășit anumite faze pînă s-a adaptat regulilor din liceu. Astfel, clasa a IX a a fost categorisită drept cea mai nasoală. În primul rînd pentru că a fost vorba de familiarizarea cu colegii și mai ales cu profesorii, precum și de adaptarea la programul de învățaț, care era ceva mai complex decît cel din gimnaziu. „Îmi amintesc că eram foarte stresată în prima zi de școală. Îmi era teamă că nu mă voi obișnui cu colegii. A doua zi am avut neșansa să am oră cu una dintre cele mai isterice profe din liceu și vă imaginați că șocul a fost și mai mare. Încetul cu încetul, însă, m-am obișnuit cu toate și am ajuns la sfîrșit să regret că s-au terminat acești ani”, mi-a mărturisit Alice Moisă. Tot în clasa a IX a a fost și prima excursie, primul bairam, prima țigară fumată pe la colțul școlii, prima sticlă de bere palmată și așa, încetul cu încetul, oamenii au învățat din mers cam care sînt regulile pe care trebuie să le încalce. Cît privește notele, șoc și groază pentru marea majoritate, pentru că profii au grijă să pună la zid condamnații, cu note fie sub limită, fie de trecere. Ideea este, probabil, de a înspăimînta bobocii măcar la început, cît ține figura, pentru că după ce se obișnuiesc cu traiul de licean, notele mici nu mai sînt atît de dureroase. Răsfoind jurnalul unuia dintre colegii mei am descoperit și una dintre situațiile cu pătrățel roșu: profesoara de franceză, după ce a purtat o discuție mai aprinsă la telefonul mobil (cel care este interzis cu desăvîrșire elevilor la ore), s-a evaporat sub catedră din cauza unui picior rupt de la scaun. Este imaginabilă continuarea: în primul rînd că elevii (cu mintea-n colțuri, cum sînt la început de liceu) nu s-au grăbit să o ajute pe profă să se ridice. În al doilea rînd, profa enervată de situație a aruncat întreaga vină pe împielițații care i-au jucat festa și care de această dată nu erau vinovați.

Clasa a X-a. Proful nervos: „să nu mai aud un zîmbet!”

Să trecem însă la clasa a X a. Deja, tinerii și-au intrat în drepturi și știu cînd și de cine să profite. Sînt sesizabile cîteva tendințe de a uita de școală, dar o posibilă corigență face ca învățăcelul să intre în atenția părinților și nu e de bine. Se pune elevul pe treabă și proful pe capul lui. Asta nu-l împiedică să se obișnuiască, însă, și cu mirajul fumului din baruri, atunci cînd orele sînt prea lungi și mult prea plictisitoare. Impertinența tinereilor duce la extreme nervii profesorilor. Așa se explică de ce dau săracii în bîlbîială și ajung la afirmații de genul: „Să nu mai aud un zîmbet!”. Nici noi nu vrem să auzim zîmbete, dar dacă un prof spune că le aude, probabil o fi un sîmbure de adevăr și în povestea lui.

Clasa a XI-a: profii își numără cursanții pe degete

Clasa a XI a o ridicăm deja la statutul de „bar life”. Experiența își spune cuvîntul, căci băncile tînjesc după proprietari. De data aceasta nu elevii sînt cei șocați, ci profesorii care își numără cursanții pe degete: „Să se ridice în picioare cei absenți!”, strigă disperat unul dintre profii care mai luptă pe baricade pentru a salva ce se mai poate din educația generației sălbatice. În mod normal, acum ar trebui ca lumea să mai învețe cîte ceva pentru examen, dar nimeni nu are curajul să încalce regula sacră a elevilor: „VENI, VIDI, VICI!” și apoi trai neică, în bar. Tot acum este și sezonul majoratelor. Dacă este loc de distracție, atunci doar nu e nimeni nebun să se opună. Somnul se recuperează a doua zi la școală.

Clasa a XII-a: vrei, nu vrei, trebuie să înveți

Am ajuns și la partea cea mai stresantă din liceu – clasa a XII a. Vrei, nu vrei, trebuie să înveți. Să vezi acum viață de cîine, cînd pe lîngă înterminabilele ore de la școală trebuie să mai reziști și meditațiilor particulare. Distracțiile pică, somnul prelungit deasemeni. Doar chiulurile prin baruri se mențin puternic. Ba chiar s-ar putea spune că iau amploare. Sînt însă și destule momente frumoase pentru elevi, căci pentru profi… imposibil să fie plăcute. Doar ei sînt victimele, nu? (Roxana POPA)