Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, programat să înceapă pe 29 septembrie, va înregistra o premieră. Un actual inspector al Corpului de control al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) s-a înscris în cursa pentru funcția de director a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”. Profesorul Vasile Cautiș, inspector în cadrul MECT, și-a depus dosarul și pentru postul de conducere a colegiului amintit. „În minister sînt detașat, de aceea am voie să mă înscriu la concursul de directori, ca orice profesor titular din «Alecsandri». Deocamdată, nu m-am gîndit dacă voi renunța la funcția din minister sau voi veni la conducerea colegiului, dacă voi lua concursul. Oricum, funcția, ca și postul, poate fi rezervată și, în timp cît sînt în minister, pe funcția de director să fie numit altcineva, cu delegație”, ne-a declarat profesorul Cautiș, care, în plus ne-a asigurat că „mă pregătesc serios, pentru că un concurs e, orice s-ar zice, un concurs”.
Este, însă, destul de greu de crezut că Vasile Cautiș, din funcția pe care o deține, va fi prins pe picior greșit de vreo întrebare de-a subalternilor săi.
Perioada de înscrieri pentru concursul de directori s-a prelungit pînă joi, 25 septembrie. „Așteptăm în continuare candidați pentru o serie de funcții de conducere din mediul rural, școli pentru care, ca de obicei, avem o criză acută de candidați la posturile de directori și directori adjuncți”, a explicat inspectorul general Ghiorghi Iorga. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns