Cornel GALBEN
NANIANU, Stelian, n. 24 octombrie 1935, în Alexandria, județul Teleorman. Ziarist. Fiul Vangheliței (n. Rusescu), casnică, și al funcționarului Paul Nanianu. Și-a început studiile la școala primară nr. 1 din Alexandria (1943-1947), continuîndu-le la Liceul Mixt (1947-1953) din orașul natal. Admis la Facultatea de Ziaristică din cadrul Universității București (1953-1958) avea să se numere, încă din anul I de curs, printre cei mai activi ziariști băcăuani, contribuind decisiv, în calitate de colaborator, redactor ori secretar de redacție, la apariția primelor numere ale unor săptămînale și cotidiane din mai multe județe, începînd cu Flacăra Moineștiului (1954), Oneștiul nou, Ceahlăul (1968), Litoral (1969), Șantier (1970) și continuând cu nu mai puțin de 26 alte publicații, în marea lor majoritate reviste școlare apărute după 1990. După debutul în coloanele Scînteii tineretului (1950), numele său a apărut în peste 60 de ziare și reviste, centrale și locale, în almanahuri și volume colective ori pe genericul unor filme de scurt metraj. A publicat, astfel, în Ateneu, Die Warhait, Dobrogea nouă, Drapelul roșu, Flacăra, Glasul patriei, Pagini teleormănene, Petrochimistul, Secera și ciocanul, Steagul roșu, Scînteia, Teleormanul, Tribuna, Universitatea, Viața Capitalei, Zori noi ș.a., dar întreaga sa viață publicistică a gravitat îndeosebi în jurul cotidianului băcăuan Steagul roșu, în redacția căruia a lucrat după absolvire, și al revistei de cultură Ateneu, unde a activat ca secretar general de redacție încă de la primul număr (august 1964). Timp de aproape patru decenii, cu mici intermitențe, el a asigurat ținuta grafică a seriei noi, reușind cu migală și artă de meșteșugar să se strecoare printre furcile caudine ale tiparului înalt și să impună o linie ce-i poartă încă amprenta. Reporter cu aplomb, nu s-a mulțumit doar să mînuiască uneltele secretarului de redacție (creioanele de tot felul, pe care le-a colecționat cu aceeași pasiune, tipometrul, foarfecele, borcanul cu pap etc), ci s-a implicat în viața social-economică a județului, scriind note, articole, reportaje, interviuri, recenzii, portrete literare, abordînd domenii de care alții s-au ferit. Editorial a debutat cu portretul Ziua cea mai frumoasă, apărut în caietul de literatură Imn în mers, editat de Casa Regională a Creației Populare Bacău, în 1963, numărîndu-se apoi printre coautorii monografiilor Municipiul Bacău (Bacău, 1971), Județul Bacău (Bacău, 1974), Județul Bacău. Monografie (Editura Sport-Turism, București, 1980). Împreună cu V. Gavriliu a publicat, de asemenea, volumul 50 de ani de învățămînt comercial la Bacău. Grupul comercial Bacău (Bacău, 1971) și, împreună cu colegii de redacție, s-a numărat printre fondatorii Almanahului Ateneu (1986), în paginile căruia a publicat File de monografie și a strecurat cu abilitate texte ce, în condițiile de atunci, nu aveau nici o șansă de apariție în coloanele revistei. În calitate de scenarist și comentator a participat la realizarea a nu mai puțin de 115 filme de amatori în cadrul Cineclubului “Unirea” al Casei de Cultură a Sindicatelor “Vasile Alecsandri” din Bacău, împreună cu Vladimir Lucavețchi, Voicu Alexandrescu, Traian Moroșanu, Laurențiu Miron, Ion Florea, Dorin Dodiță, Mircea Răducanu, Vasile Paraschiv, Constantin Stan și Constantin Finder ducînd faima cineamatorilor băcăuani pînă dincolo de granițele țării. Filme precum Brazda, Ghemotoc, Unde joacă moldovenii, Un sat – o poveste, Primăvara ș.a. au fost capul de afiș al multor competiții naționale și internaționale de gen, fiind preluate de Televiziunea Română ori difuzate în rețeaua cinematografelor din județ sau în cadrul unor reuniuni culturale și științifice. Tot cu premiul I au fost distinse revistele școlare Vămile visului (de trei ori consecutiv – 1996, 1996, 1997 – la Concursul Național al Redacțiilor Revistelor școlare, secțiunea literar-artistică) și Muguri de lumină, a căror ținută grafică a avut un rol hotărîtor. A colaborat însă la fel de bine și cu presa audio, relatările sale fiind difuzate pe calea undelor de Radio România și Radio Iași. S-a pensionat, oarecum forțat, la sfîrșitul anului 2001, fără a beneficia de o sărbătorire pe care o merita din plin, dar nu a pus definitiv uneltele sale de lucru în vitrină, ci a trecut la redactarea unei istorii a presei băcăuane postdecembrieste și a unui dicționar al ziariștilor băcăuani, ca unul care a făurit această istorie și a nășit zeci de gazetari, risipiți azi prin tot atîtea redacții. Și dacă teleormănenii l-au inclus printre personalitățile locului, s-ar cuveni ca redacția de care și-a legat mai bine de trei sferturi din viață să-l onoreze măcar cu o diplomă, iar consilierii locali să-i alăture numele cetățenilor de onoare din urbea lui Bacovia
Lasă un răspuns