Bătrînelul cel darnic, cu barbă și mustăți, jovial și generos, care poartă întotdeanua după el un sac cu daruri și un brăduț împodobit, cel care a devenit, între timp, simbolul Crciunului este cu mult mai
tînăr decît s-ar putea crede. Dacă ar fi să ne uităm cu atenție pe „certificatul său de naștere”, am descoperi cu surprindere că are doar 136 de ani și că este de origine americană. Numele lui Thomas Nast nu figurează în nici o enciclopedie de specialitate, deși el este creatorul celui mai popular personaj din lume. Nimeni nu mai știe acum cînd s-a ivit prima oară moșul, fără de care sărbătoarea creștină de la 25 decembrie nu este de conceput. Se crede acum că originea sa se pierde în negura timpurilor. În realitate, Moș Crăciun „s-a născut” în decembrie 1862 și are chiar un „părinte legitim”, Thomas Nast, pe nedrept uitat acum de mulți dintre noi.
Inventatorul lui Moș Crăciun s-a născut în 1840, în orașul german Landau. Pe cînd avea șase ani a debarcat împreună cu familia sa la New York, asemenea altor europeni atrași de Lumea Nouă, în speranța unei vieți mai bune. Talentat la desen, înzestrat cu umor și imaginație, Thomas a fost angajat, pe la 20 de ani, ca ilustrator la cea mai citită revistă americană a epocii, „Harper’s Weekly”. Izbucnirea războiului de Secesiune, în 1861, i-a schimbat radical viața. Conducerea revistei i-a cerut să facă nu doar simple ilustrații la reportajele de război, ci reprezentări alegorice complexe, care să susțină cauza nordiștilor. Foarte repede s-a dovedit că desenele emblematice și umoristice ale tînărului Nast aveau o forță de impact cu mult mai mare decît textele de propagandă. În decembrie 1862, cînd armata Unionistă suferise mari pierderi și soldații erau deprimați, Nast a publicat un material intitulat „Ajun de Crăciun”. În primul desen, într-un medalion, o tînără mamă, îngenuncheată lîngă pătuțul copiilor adormiți, se roagă lui Dumnezeu, în timp ce soțul ei, bărbos și trist, în uniformă militară nordistă, privește cu dor la lumina unui foc de tabără, la o fotografie a familiei sale. Partea de jos a desenului era ornată cu morminte de soldați. Această imagine era însoțită de o alta, Santa Claus în tabără, care îl înfățișa pentru prima oară pe Moș Crăciun sub forma în care îl cunoaștem și astăzi: un bătrîn durduliu și bonom, înfășurat în steagul american și împărțind daruri soldaților. Cele două desene de Crăciun au avut un asemenea succes, încît redacția s-a trezit potopită de scrisori de apreciere, în care Santa Claus era ridicat la rangul de divinitate protectoare yankee. În anii de război ce au urmat, toate numerele de Crăciun ale revistei au fost ilustrate cu desene ce îl reprezentau pe Santa Claus, care își extinsese generozitatea și asupra copiilor. Și, în acea lume divizată în „buni” și „răi”, împlinea dorințele celor buni. De-a lungul a cinci ani, Nast i-a imaginat lui Santa Claus o groază de ocupații și performanțe: l-a făcut să umble pe acoperișuri și să coboare prin hornuri, să acorde audiențe copiilor, să se alăture soldaților pe cîmpul de luptă, să care saci enormi și să înfrunte viscole pentru a-și îndeplini misiunea.
Cea mai celebră reprezentare a lui Santa Claus poate fi văzuta în numărul de Crăciun al lui „Harper’s” din 1866 – primul an de pace. Atunci a fost stabilită, definitiv, înfățișarea personajului, reprodusă apoi de miliarde de ori. Într-o suită de desene, Nast îl înfățișa pe bunicul bărbos și pletos, cu tunică roșie și cizme, nu în timpul „serviciului”, ci acasă la el, pregătindu-se pentru noaptea de Ajun: fabrica jucării în atelierul propriu, pregătea brazii, studia o carte groasă în care erau înscrise toate faptele bune și rele ale copiilor de peste an, și, în sfîrșit, privea lumea printr-un telescop, în căutarea copiilor cuminți, mai greu de găsit cu ochiul liber.
Odată războiul încheiat, desenele alegorice ale lui Thomas Nast încep să își piardă, încet-încet, odată cu miza politică, și interesul. Cum nu mai putea fi un simplu ilustrator de articole, iar Santa era folositor doar într-un singur număr pe an, steaua desenatorului începe să coboare de prin 1880, iar în 1886 revista la care lucra de atîția ani îl concediază. După ce cunoscuse preț de atîția ani celebritatea și siguranța materială, Nast este nevoit acum să suporte anonimatul și umilințele sărăciei. Abia mult mai tîrziu, în 1902, Teddy Roosevelt care descoperise, în copilărie, politica prin intermediul desenelor umoristice ale lui Nast din „Harper’s Weekly”, își aduce aminte de el și îi oferă o slujbă sigură: postul de consul la Inayaquil, post pentru care era retribuit cu 4.000 de dolari pe an. Desenatorul acceptă și, din același port al New York-ului unde sosise din Europa în urmă cu 56 de ani, se îmbarcă spre America de Sud, fără să bănuiască nici o clipă că acest drum îl duce către moarte. Nici nu a ajuns bine pe coasta Pacificului, la Guayaquil, că în oraș izbucnește o epidemie de febră galbenă. Proaspătul consul face tot posibilul să își păstreze moralul și scrie acasă lungi scrisori
împodobite cu desene, în care face haz de necaz: „sper că voi supraviețui, pentru a putea sfîrși în altă parte decît aici, unde e oricum atît de groaznic, încît numai eu nu le mai lipsesc sub pămînt”, le scria el celor de acasă. Speranța nu i s-a împlinit. La șase luni de la sosirea în Ecuador, într-o seară de duminică de
noiembrie, febra galbenă l-a răpus pe consulul american Thomas Nast. În acel an, Santa Claus, rămas orfan, a fost înfiat cu entuziasm, la început, de producătorii de Coca-Cola, apoi de tot mai mulți comercianți, adoptat de părinții dornici totdeauna de a-și vedea copiii fericiți și a adăuga sărbătorii Crăciunului în familie un punct culminant.
Moșul jovial, cu barbă albă și haine roșii, a făcut, în doar un secol, o carieră mondială fulminantă, fiind așteptat în noaptea de Ajun în miliarde de case. Se pare că oamenii chiar aveau mare nevoie de el, de vreme ce și-l transmit din generație în generație, ca o bucurie copilaroasă, cu fiecare an reîmprospătată. Iar agenții economici, pentru care personajul inventat de uitatul desenator este o bună sursă de profit, l-au transformat într-o instituție, de pe urma căreia trăiesc milioane de oameni.
Lasă un răspuns