• Robert Rîncu este cel care acum o săptămînă a telefonat la Primărie și a amenințat că aruncă în aer clădirea • după spusele viceprimarului, se pare că Rîncu face parte din grupul lui Ovidiu Hasan, care a încercat prin forță să obțină o autorizație pentru clubul lui de noapte
După cîteva zile de cercetări asidue, polițiștii și specialiștii de la
Serviciul Român de Informații au reușit să-l identifice pe cel care a
sunat la Primăria Bacău și a amenințat că sediul va sări în aer.
Telefonul a fost primit în ziua de 16 decembrie, la ora 12,38, cînd
un bărbat a sunat la centrala Primăriei și a cerut să vorbească cu
viceprimarul Laurian Lucaș. Bărbatul de la capătul firului i-a spus
secretarei viceprimarului că în cazul în care Lucaș nu-și va retrage plîngerea penală împotriva lui Ovidiu Hasan, va arunca primăria în aer.
Plîngerea împotriva lui Hasan, patronul clubului de noapte
Armando, a fost înaintată la sfîrșitul lunii trecute de către vicperimarul Lucaș, după ce Hasan încercase să obțină în repetate rînduri, chiar și prin forță, autorizație de funcționare pentru clubul său. În urmă cu cîteva zile, Laurian Lucaș a povestit că, pe 25 noiembrie, Ovidiu Hasan a pătruns cu forța în biroul lui de la Primărie și i-a pretins să-i elibereze pe loc o autorizație de funcționare pentru clubul său de noapte. Cum viceprimarul a refuzat eliberearea acesteia, în lipsa unei cereri de autorizare, precum și a documentației verificate de inspectorii primăriei, Hasan a luat un scaun din birou, a încercat, conform spuselor lui Lucaș, să îl lovească și să arunce cu scaunul în geam. După incidentul din birou lucrurile nu s-au oprit aici. Pe 30 noiembrie, Lucaș a primit un telefon de amenințare în numele aceluiași Ovidiu Hasan. Lucaș era astfel amenințat că dacă nu eliberează autorizația de funcționare pentru clubul de noapte a lui Hasan, va fi tăiat în bucăți, pus în pungi de plastic și împrăștiat prin oraș, pentru că s-a luat de mafia țigănească și nu-i lasă să trăiască. Cel care a dat atunci acel telefon nu a putut fi identificat pentru că a fost folosită o cartelă
neînregistrată cu care s-a dat un singur apel: cel care a rămas în
memoria telefonului lui Lucaș. În rest, cartela nu a mai fost folosită
nici înainte de acel telefon, nici după aceea. După acest incident,
Lucaș a mai dat o declarație la poliție și și-a menținut plîngerea de
ultraj împotriva lui Hasan.
Totul a culminat în după amiaza de 10 decembrie, cînd prietena viceprimarului a fost acostată de doi indivizi mascați, lovită și tîrîtă pe casa scării unde a fost găsită inconștientă și cu hainele tăiate. Cînd și-a revenit, aceasta a povestit că cei care au agresat-o i-au cerut să îi transmită viceprimarului că data viitoare, dacă nu elibereză autorizația lui Hasan, va muri și ea și rudele lui Lucaș, de la Botoșani. Poliția municipiului Bacău se află în prezent în plină anchetă pentru depistarea autorilor agresiunii.
Luni, 16 decembrie, în ziua în care s-a primit la Primăria Bacău telefonul de amenințare cu explozia clădirii, viceprimarul Lucaș a depus o plîngere la Poliția municipiului Bacău, care a demarat ancheta. După ce au verificat toate numerele de la care s-a sunat la Primăria Bacău, polițiștii și procurorii au stabilit că cel care a sunat este Robert Rîncu, de 28 de ani, din municipiul Bacău. „Nu îl cunosc pe acest Robert Rîncu. Am înțeles doar că este recidivist și că face parte din grupul lui Hasan”, ne-a declarat Laurian Lucaș. Rîncu a fost prezentat vineri Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă de 30 de zile. Fapta lui Robert Rîncu a fost încadrată la articolul 5 din Legea 472/ 2002, potrivit căruia „alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice prin corespondență, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanță, care privește răspîndirea sau folosirea de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”. (Fl. C., E.S.)
Lasă un răspuns