Trecerea în Noul An, sărbătorită cu veselie și voie bună în orice casă, nu ține numai o noapte. Totul începe o dată cu bucuria primelor pregătiri care se fac în întîmpinarea ei. În noaptea de Anul Nou casa și masa vor trebui să arate, mai cu seamă dacă primim oaspeți, altfel decît de obicei. O bună parte dintre decorațiunile pentru interiorul casei au fost deja pregătite încă din perioada zilelor de Crăciun. Pentru a spori nota festivă pentru noaptea de la cumpăna dintre ani, cu imaginație și îndemînare, locuința poate fi decorată cu ghirlande de beteală, panglici roșii, globuri, lumînări, ramuri de brad de care se prind, din loc în loc, jumătăți de nucă aurită, conuri de brad sau steluțe din staniol.
Masa de Revelion
Această masă se deosebește de obișnuitele mese de petrecere și necesită, ca și apartamentul, un cadru special, cu elemente decorative alese cu gust. Masa trebuie acoperită, de preferință, cu o față de masă albă. Dacă petrecerea este în familie, masa se ornează cu steluțe decupate din staniol colorat și împrăștiate pe masă. Se așează la cele două capete ale mesei cîte un vas cu gîtul strîmt, în care se pun cîteva crenguțe de brad sau vîsc, iar de rămurele se atîrnă globuri mici, colorate. În fața fiecărui tacîm se mai poate pune cîte un măr mare, roșu, căruia, în locul codiței, i se pune o lumînare colorată, alternînd cu mere care au în locul codiței crenguțe de vîsc sau de brad. Pentru sărbătorirea Revelionului într-un cadru festiv se acoperă masa cu o față de masă din olandă brodată. Florile și efectele de lumină sînt indispensabile la înfrumusețarea mesei. Pentru acest prilej se preferă, însă, bradul, presărat cu acid boric cristalizat sau imortele și crengi de vîsc, grupate în buchete sau ghirlande.
Decorarea mesei
Masa de Revelion poate fi ornată în mai multe feluri. Iată cîteva variante ușor de pus în practică și de efect:
• în mijlocul mesei se așează o oglindă cu fața în sus, iar pe ea se aranjează un mănunchi de crengi de brad, suflate cu ceară, ca să dea iluzia zăpezii. Crengile se leagă la un capăt cu o panglică aurie, iar în mijlocul lor se fixează lumînări viu colorate, prinse de sfeșnice de metal. Efectul ansamblului se mărește dacă se adaugă ciupercuțe și conuri de brad aurite.
• din crenguțe de brad se pot confecționa diferite coronițe mai mici sau mai mari, care se fixează pe un cerc de lemn sau carton. Împodobite cu panglici roșii, globuri, lumînări sau imortele, coronițele se pot așeza în mijlocul mesei, suspendate de lustră sau agățate de perete. Un alt procedeu care dă iluzia de crenguțe de brad ninse constă în înmuierea crenguțelor într-un vas cu parafină topită și presărate apoi cu acid boric sau bobițe de polistiren espandat.
• se așează în centrul mesei ramuri de brad pe care sînt prinse, din loc în loc, jumătăți de nucă aurită în care se lipește cu ceară cîte o lumînare roșie. În locul nucilor se pot folosi jumătăți de mandarină.
• se așează în mijlocul mesei, la distanțe egale, sfeșnice cu lumînări, care se leagă între ele cu ghirlande de beteală sau panglici argintate. Din loc în loc se așează crenguțe de brad.
• se formează din crenguțe de brad, cu ajutorul unei sîrme subțiri, o cunună de brad în formă ovală. Se așează în centrul mesei, iar pe ea, din loc în loc, se fixează lumînări mici pe suporturi. În golul din centru se împrăștie stele și semilune tăiate din carton și acoperte cu staniol.
• în forme de savarină îmbrăcate în staniol se așează crenguțe de brad în care se înfing lumînări. De o parte și de alta se pun grupuri de globuri colorate, legate cu o creangă de brad, cu panglică aurie.
• în fața fiecărui tacîm se așează o crenguță de brad pe care se fixează două – trei flori din staniol alb.
• o ghirlandă de brad se poate forma cu beteală și flori de staniol și trei lumînări albe, mari, fixate în cîte un cornet de carton, pe care s-au lipit stele și flori din staniol, iar pe cele două margini, franjuri din hîrtie colorată.
• pe o masă lungă se înșiră pe mijloc, de la un capăt la altul, două ghirlande de beteală așezate șerpuit. În buclele dintre ghirlande se pune cîte un sfeșnic cu lumînări groase, albe.
• o crenguță uscată cu mai multe rămurele, fixată într-un borcan învelit în staniol, se îmbracă în fîșii de hîrtie metalizată, tăiată franjuri, iar din loc în loc se prind flori făcute din staniol de diferite culori.
• o crenguță de brad cu conuri aurite și arici din staniol se aranjează pe masă, iar în mijloc se pune o lumînare mare, albă.
• în dreptul fiecărui tacîm se așează cîte un „pomișor” de carton verde. Se croiesc din carton semicercuri din care se fac cornete, legînd laturile cu niște fundițe roșii. Se înfinge cornetul într-un bețișor fixat, la rîndul lui, pe un disc din carton mai gros. Se aplică la marginea „pomișorului” un volan din franjuri de mătase galbenă. Între acești pomișori se așează ghirlande de crenguțe de brad.
• lumînările aprinse, de toate culorile și mărimile, reprezintă unul dintre principalele elemente de decorare a mesei. Pentru a evita eventualele accidente ce ar putea să apară din cauza lor, țineți lumînările în apă sărată preț de cîteva zile înainte de a fi folosite, după care se scot și se lasă să se usuce. Cînd lumînările vor fi aprinse, se va vedea că ceara nu se va mai scurge.
Tinerii își pot orna masa de Revelion într-un mod original
O coroană făcută din ramuri de brad, fixată pe un sul gros de hîrtie și înconjurată de panglici colorate, poate fi prinsă la baza unei lustre, deasupra mesei. De pe coroană sînt lăsate să atîrne liber o sumedenie de panglici multicolore. Pe cîteva dintre ele se poate prinde cîte o bucată de carton cu numele invitațiilor care sînt lăsate să coboare pînă la farfurii. Cadouri mici, ușoare, în ambalaje decorative, pot fi prinse de coroană.
O față de masă roșie poate acoperi masa pînă la pămînt. Deasupra, și numai pînă la marginea mesei, se va așeza o față de masă albă simplă. Globuri multicolore din sticlă vor decora centrul mesei, iar două lumînări colorate așezate în „cuiburi” din rămurele de brad sau vîsc vor întregi decorul mesei. Tot pentru o masă de tineret, ca suporturi pentru lumînări și decor pentru masa de revelion, se pot folosi tărtăcuțe de diferite forme și nuanțe de galben și verde, în diferite combinații cu vîsc și dantele de hîrtie. Elemente decorative pentru masa de Revelion pot deveni și sticlele goale de diferite forme și mărimi, dacă se vor picta pe ele diferite modele cu ajutorul unei pensule și vopsele, sau dacă se vor lipi pe ele „dantele” din hîrtie lucioasă, diferit colorate. Ca totul să arate perfect, sticlele vopsite trebuite date pe deasupra cu un strat de lac incolor. Se așează pe masă, drept sfeșnic, împreună cu lumînări decorative.
Lasă un răspuns