• el era unul dintre directorii trecuți, la sfîrșitul lui 2002, pe „lista neagră” a ISJ
Sărbătorile de iarnă au determinat conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) să facă unele „cadouri”. Unul dintre beneficiarii acestei măsuri a fost profesorul Mircea Brăescu, directorul Școlii din Botești – Ungureni, care, la sfîrșitul anului trecut, era trecut pe „lista neagră” a ISJ, după ce se dăduse în stambă în timpul și după o inspecție coordonată de inspectorul general adjunct Ana Marchiș. Amintim că acesta a fost descoperit de către oamenii Inspectoratului Școlar că avea 12 ore de predare, în condițiile în care regulamentele în vigoare permit unui director de școală să aibă doar șase ore de predare. În plus, profesorul Brăescu mai era și diriginte, deși această calitate nu este permisă unui director, activități care, adunate cu sporul de mediu rural și salariul de merit, îi aduceau directorului de la Botești peste 12 milioane de lei lunar. Ca și cum acestea nu ar fi fost de ajuns, inspectorul de matematică Neculai Gruia i-a acordat lui Brăescu calificativul „nesatisfăcător” după inspecția de specialitate. În aceste condiții, conducerea ISJ a lăsat să se înțeleagă că zilele profesorului Brăescu ca director sînt numărate, mai ales că acesta a găsit de cuviință să trimită pe adresa Inspectoratului Școlar un memoriu care a stîrnit zîmbetul celor de aici.
După aproape o lună de la declarațiile șefilor ISJ, directorul Școlii din Botești – Ungureni continuă, însă, să se afle în funcție și se pare că are toate șansele să rămînă în continuare pe postul cu pricina, atît timp cît e singurul cadru didactic titular al Școlii din Botești. „Noi am vrea să-l schimbăm, ministerul și-a dat acordul în acest sens, dar trebuie să găsim pe cineva care să corespundă postului de director”, ne-a declarat, la sfîrșitul lunii trecute, inspectorul general adjunct Ana Marchiș. Pe de altă parte, unele surse din interiorul Inspectoratului Școlar susțin că imaginea profesorului Brăescu a suferit ceva îmbunătățiri în ultimul timp, acesta fiind caracterizat drept un „profesor bun, dar care nu știe să se facă înțeles”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns